Procurorii au pus sechestru pe activele a trei oameni de afaceri și patru angajați de la ANSA

shadow
Marţi, 17.10.2017 16:10   2902
Patru foști și actuali angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și trei oameni de afaceri vor compărea în fața magistraților sub acuzația de depășirea atribuțiilor de serviciu, fals în acte publice și corupere pasivă, fapte ce au cauzat daune în proporții deosebit de mari bugetului de stat, anunță Procuratura Generală.

Urmărirea penală a fost finalizată și dosarul de învinuire a celor șapte persoane a fost trimis în judecată.

Potrivit informațiilor, printre inculpați figurează șeful Direcției controlul produselor de uz fitosanitar și fertilizanți din cadrul ANSA și 3 angajați ai subdiviziunilor teritoriale Ialoveni, Drochia și Dubăsari, iar oamenii de afaceri, reținuți în același dosar, sunt beneficiarii serviciilor funcționarilor menționați.

„Angajații ANSA sunt învinuiți că, în intervalul lunilor ianuarie – februarie 2016, ar fi eliberat peste 360 de certificate fitosanitare naționale acestor agenți economici pentru exportarea a circa 7200 de tone de mere în Federația Rusă. De facto, agenții economici au exportat mere din Polonia în Rusia prin Belarus, fără a traversa frontiera Republicii Moldova. Ca rezultat, în martie 2016, instituțiile competente din Federația Rusă au pus interdicție exportului de mere din Republica Moldova prin Belarus, astfel cauzând prejudicii grave atât intereselor publice și imaginii Republicii Moldova pe plan internațional, cât și drepturilor și intereselor persoanelor juridice care erau implicate în exportul legal de mere”, se arată într-un comunicat al Procuraturii.

Advertisement

Procurorii au anunțat că au fost aplicate sechestre pe 479.437 de lei, 4.925 de euro și 10.400 de dolari (în total circa 750.000 de lei( ce aparțin învinuiților și au fost depistate în cadrul perchezițiilor.

În cadrul urmăririi penale persoanele învinuite nu au recunoscut vinovăția, pledînd nevinovate. În privința acestora a fost aplicată măsura preventivă - controlul judiciar.

Totodată procurorii anticorupție au disjuns un dosar separat privind acțiunile de corupere activă în privința factorilor de decizie ai ANSA, comise de persoane fizice interesate în contrafacerea certificatelor fitosanitare, precum și altor agenți economici care au beneficiat de certificate fitosanitare contrafăcute.

Dacă vor fi recunoscuți vinovați, inculpații riscă pînă la 10 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani, precum și incasarea cheltuielilor judicare în valoare de 22.300 lei.

Anterior Mold-Street a scris despre existența unor blocaje, create artificial la exportul de fructe în Rusia.

Totodată o investigație realizată de RISE Moldova demonstra cum șefi de la ANSA, erau implicați într-o schemă de impunere a unui nou monopol la exportul de fructe în Rusia, cu afaceriști locali, din regiunea separatistă și din Rusia.

Citiți și:

A fost găsit vinovatul sau “țapul ispășitor”pentru blocajele la exportul de fructe în Rusia



Oportunitati