Președinte la șase companii și organizații! Cum a evoluat averea lui Ilan Shor de când e primar

shadow
Marţi, 10.10.2017 18:10   1773
Primarul de Orhei, Ilan Shor (condamnat la 7,5 ani de închisoare) a declarat pentru anul 2016 un venit din salariul de funcție de doar 45.436 de lei, adică aproximativ 3.800 de lei lunar.

La acesta se adaugă 888.063 de ruble rusești (circa 268.000 de lei) din activitatea de întreprinzător individual obținute de soția sa, cântăreața Jasmin din Rusia, și peste o mie de lei din dobânzile bancare.

Venituri în scădere dramatică

Comparativ cu anul 2015, se atestă o scădere dramatică a veniturilor oficiale ale lui Ilan Shor și familiei sale. Astfel veniturile soției sale s-au diminuat de cinci ori și jumătate, iar ale primarului de trei ori.

În schimb la credite Ilan Shor bate un nou record. Dacă pentru anul 2014, declara doar un credit de 349.200 de euro (contractat în 2009 și scadent în 2017), adică circa șapte milioane de lei, apoi în anul 2015, s-a adăugat încă unul de 18 milioane lei (scadent la finele anului 2020), iar în 2016 încă unul de 16 milioane lei (scadent la finele anului 2021.

Astfel de când e primar Ilan Shor a împrumutat 34 de milioane lei și a recreditat împrumutul de 349.200 de euro, care acum e scadent la finele anului 2021.

La capitolul bunuri imobile, primarul de Orhei a declarat că deține un teren intravilan de 0,067 de hectare, cu o valoare de 641.529 de lei, un garaj și trei locuințe. Primul e un apartament de 239,4 metri pătrați, pe care l-a obținut în 2013 și care are o valoare de 824.515 de lei. Al doilea apartament are suprafața de 158 de metri pătrați, cumpărat în anul 2000, cu o valoare de 942.047 de lei. Al treilea apartament îl deține doar pe jumătate.

 

Acest articol este doar pentru abonați.

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele





Teme: Infracțiuni economice   Corupția   Gestionarea banilor publici  

Advertisement

Oportunitati