Două academii private au rămas fără studenți

shadow
Joi, 07.09.2017 06:00   6946
Peste 700 de locuri la studii la licență cu finanțare bugetară și peste 4.300 de locuri la studii la licență și masterat cu taxă în universitățile din țară au rămas neacoperite anul acesta, arată un raport al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Potrivit Ministerului Educației, două instituții: Academia de Transporturi, Informatică și Comunicații și Academia de Pictură Stati-ART s-au retras din procesul de admitere, din lipsă de candidați. Iar Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și Institutul de Științe ale Educației au solicitat să fie prelungit concursul de admitere până pe 9 septembrie.

29 de universități și 165 de specialități

În același timp, la licență au rămas neacoperite 702 de locuri cu finanțare bugetară și 3.274 de locuri cu taxă, iar la master au rămas neacoperite 1.044 de locuri cu taxă.

În sesiunea 2017, admiterea în învățământul superior s-a organizat în 18 instituții de învățământ de stat și 11 instituții private la 165 de specialități la Ciclul I – studii superioare de licență și la cca 500 de programe la Ciclul II - studii superioare de master.

Advertisement

În total, planul de înmatriculare pentru acest an prevedea 15.084 de locuri, dintre care 4.931 de locuri cu finanțare bugetară și 10.153 de locuri prin contract cu achitarea taxei de studii, inclusiv 2.300 pentru instituții private.

Planul de admitere nu a fost îndeplinit

Astfel, au fost înmatriculate la studii superioare de licență 11.108 de persoane, respectiv 86% fiind înmatriculate în instituțiile publice, iar 14 % în cele private. Planul de admitere la studii superioare de licență a fost realizat în volum de 74%.

La studii superioare de master au fost înmatriculate 5.177 de persoane, din care 92% au fost înmatriculate în instituțiile publice, iar 8% în cele private. Planul de admitere la studii superioare de master a fost realizat la 84%.

Dreptul, finanțele, jurnalismul și PR, cele mai solicitate 

Cel mai mare concurs la locurile bugetare s-a înregistrat la specialitățile: Drept (18 cereri /1 loc); Finanțe (15 cereri /1 loc); Jurnalism și procese mediatice (14 cereri /1 loc); Contabilitate (12 cereri / 1 loc); Tehnologii informaționale și comunicaționale (4 cereri / 1 loc); Arhitectură (4 cereri /1 loc); Tehnologia și managementul alimentației publice (3 cereri /1 loc), etc.

Cele mai multe locuri bugetare neacoperite în sesiunea curentă de admitere au rămas la specialitățile din domeniile de formare profesională: Ştiințe ale educației; Ştiințe umaniste; Ştiințe fizice; Matematică și statistică; Tehnologii de fabricare și prelucrare.



Oportunitati