Percheziții și rețineri la una dintre cele mai mari companii imobiliare

shadow
Luni, 28.08.2017 11:37   3130
Procurorii de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în comun cu ofițerii de la DIFE (Direcția Investigații a Fraudelor Economice) a MAI efectuează 17 percheziții la sediile companiei Pro-Imobil Grup și în alte locații, într-un dosar penal pentru evaziune fiscală în proporții deosebit de mari.

Vitalie Busuioc, șeful adjunct al PCCOCS, a declarat că urmărirea penală în cauza penală a fost începută pe 24 august 2016, în temeiul bănuielii rezonabile privind comitere a infracțiunii prevăzute de art.244 alin. (2) lit. b) Cod penal, evaziune fiscală în proporții deosebit de mari.

Potrivit realitatea.md, în rezultatul efectuării acțiunilor de urmărire penală, s-a stabilit că factorii de decizie ai Pro Imobil Grup au organizat și folosesc o schemă de gestionare a activității întreprinderii prin intermediul mai multor persoane, având ca scop activitatea frauduloasă, în scopul prestării serviciilor de comercializare a bunurilor imobile, cu încasarea mijloacelor bănești în numerar, respectivele operațiuni nefiind reflectate în evidența contabilă a întreprinderii, astfel fiind diminuată baza impozabilă a întreprinderii.

Advertisement

Totodată, în urma efectuării măsurilor speciale de investigații, s-a constatat că la întreprindere activează neoficial circa 80 agenți de vânzări, salariul mediu nedeclarat constituind circa 2.700 euro lunar per persoană. La fel, s-a constatat că încasările pentru serviciile prestate sunt efectuate în valută străină, care de asemenea nu este reflectată în evidența contabilă.

O parte din tranzacțiile cu bunurile imobile sunt înregistrate pe numele agenților de vânzări sau pe numele altor persoane care activează la indicația și în interesul factorilor de decizie din cadrul Pro Imobil Grup, iar ulterior sunt înstrăinate, fiind obținute venituri nedeclarate. Astfel, s-a stabilit că în perioada 2015-2017, prin neincluderea în documentele contabile și financiare a datelor privind veniturile și cheltuielile reale, Pro Imobil Grup nu a achitat impozite la bugetul de stat în sumă de peste aproximativ 5 milioane lei.

În acest sens, astăzi, procurorii PCCOCS, în comun cu DIFE a MAI, efectuează 17 percheziții la sediile agentului economic, la domiciliile factorilor de decizie și în automobilele acestora.

De notat că Pro Iimobil Grup este controlată și administrată de familia Lidia și Vladislav Musteață. Compania se autodeclară drept cea mai mare mare de pe piața imobiliară din Moldova.



Oportunitati