Schemă: Cum este legalizată construcția unei noi benzinării în Capitală

shadow
Luni, 28.08.2017 05:40   5501
Primăria municipiului Chișinău a fost obligată de o instanță de judecată să elibereze unei companii certificatul de urbanism pentru proiectarea unei stații de alimentare cu produse petroliere în limita unui teren de pe strada Grenoble, unde se află un atelier de reparații auto.

Procesul scoate la iveală faptul că și acest teren a fost parte a unor tranzacții în cadrul schemelor prin care zeci de terenuri publice din Chișinău au ajuns proprietate privată.

Litigiul a fost inițiat la începutul acestui an de compania Auto Oil SRL, fondată la finele lunii octombrie 2016 de Valentina Palii.

Instanța obligă primăria să dea voie la benzinărie

În motivarea cererii, Auto Oil SRL a menționat că s-a adresat către Primăria mun. Chișinău ca să i se elibereze certificatul de urbanism pentru proiectarea unei stații de alimentare cu produse petroliere. 

Asta chiar dacă în Capitală ar exista circa 220 de benzinări, cu circa 100 de unități mai mult decât s-ar fi permis anterior, iar Consiliul Municipal Chișinău a impus în februarie 2016 un moratoriu la acest tip de construcții (anulat ulterior de o instanță).

Așa că Auto Oil SRL s-a ales cu un refuz. 

În decizia instanței se precizează că pe 13 martie 2017, Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare a comunicat firmei că terenul cu suprafața de 0,0763 hectare din strada Grenoble, "face parte din domeniul public a mun. Chișinău, care este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, nu poate fi înstrăinat".

Ulterior Direcția Generală Arhitectură a comunicat firmei că terenul este obiectul unui litigiu ce se află pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Central și până la finalizarea litigiului nu poate fi eliberat certificatul solicitat.

Citiți și: O judecătoare cu venituri de milioane a legalizat deposedarea Primăriei Chișinău de 20 de terenuri

Instanța a constatat ca fiind neîntemeiat refuzul pârâtului, deoarece terenul este deja proprietate privată a firmei Auto Oil SRL, iar litigiul "nu poate constitui temei pentru a refuza în eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare, ori această circumstanță nu este prevăzută de art.3 al Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcție".

Advertisement

În consecință instanța a obligat Primăria municipiului Chișinău de a elibera firmei Auto Oil certificatul de urbanism pentru proiectare a unei stații de alimentare cu produse petroliere.

Schema prin care terenul a ajuns în proprietatea Auto Oil

Asta chiar dacă terenul a fost parte a unor tranzacții dubioase. Astfel datele de la Cadastru relevă că terenul cu pricina a fost dat de municipalitate în arendă, în mai 2015, Uniunii conducătorilor auto din Republica Moldova pentru o perioadă de cinci ani. 

Peste câteva zile, executorul judecătoresc Nicolae Nicolaescu a pus sechestru pe teren. Ulterior o interdicție a aplicat și executorul judecătoresc Alexandru Tcacenco.

Peste un an și ceva, mai precis pe 14 septembrie 2016, terenul ajunge însă lui Oleg și Tatiana Marov din Căușeni. Peste o săptămâna terenul este vândut offshorului britanic Fuerte Group, înregistrat în capitala Scoției, Edinburgh.

Peste 17 zile este încheiată o nouă tranzacție, iar terenul ajunge în proprietatea lui Sergiu și Olga Corghenci, ca pe 14 noiembrie 2016, acesta să fie cumpărat de Auto Oil SRL.

Amintim că Primăria Chișinău a anunțat la finele anului trecut că a aflat despre faptul că a fost deposedată ilegal de 20 de loturi de teren, prin intermediul unei hotărâri judecătorești emise de Angela Catană.

"Instanța de judecată a dispus înregistrarea dreptului de proprietate asupra celor 20 de loturi de teren, aflate în orașul Chișinău și care au aparținut autorităților publice locale, pe numele a trei agenți economici, în temeiul proceselor-verbale ale unei licitații funciare, care în realitate nu s-a desfășurat. 

Primăria Chișinău, proprietara bunurilor imobile, nici nu a fost citată ca parte în procesul de judecată", preciza municipaltatea.

Offshorul din Scoția

O investigație realizată de Ziarul de Gardă a arătat că firma Fuerte Group implicată în tranzacțiile cu terenul pe care ar urma să fie construită o benzinărie, a ajuns la finele anului 2016 - începutul anului 2017 deținătoare a încă cel puțin 11 terenuri din Chișinău. 

Firma are, la rându-i, alți doi proprietari din offshore: Derion Invest SA și Helex Invest SA din Seychelles sau în alte paradisuri fiscale.

Din datele din registrul britanic rezultă însă că pe 26 august 2017, Mihail Covali, de 47 de ani, din Nimoreni, Ialoveni ar fi noua persoană cu control semnificativ în firma Fuerte Group.

De notat că schema cu firme înregistrate ca LP în Scoția a fost aplicată și la furtul miliardului din sistemul bancar moldovenesc, dar și în alte tranzacții dubioase, iar legislația permite beneficiarilor să își ascundă identitatea.

Citiți și: Lovitură pentru doi deputați milionari 

 * * *

Acest articol a fost publicat cu susținerea fundației Național Endowment for Democracy în cadrul proiectului ”Promovarea responsabilității guvernării” și poate fi preluat pentru distribuire, publicare și citare fără careva limitări. Referința la sursă este obligatorie.   

This article has been published thanks to the support of the National Endowment for Democracy as part of the Promoting Government Accountability Project and may be shared, republished or quoted without limitations. Reference to the source is mandatory.



Oportunitati