Încălcări grave în dosarul Lucinschi. Repartizarea dosarului nu s-a făcut aleatoriu

shadow
Marţi, 22.08.2017 11:12   1331
Pe 21 august 2017, Judecătoria Chișinău, Sediul Buiucani, a examinat demersul procurorului din cadrul Procuraturii Anticorupție și a decis prelungirea mandatului de arest la domiciliu pentru un termen de încă de 30 de zile în privința lui Chiril Lucinschi.

Avocații fostului parlamentar susțin că în cadrul acestui proces s-au comis o serie de încălcări. De exemplu pentru că judecătorul căruia i-a fost repartizată cauza penală spre examinare, Elena Cojocari, se află în concediu, "a fost substituit prin încheiere judecătorească, contrar legii, fără a fi supusă repartizării aleatorii (prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor - PIGD n.r.), cu judecătorul Vasilisa Muntean", se arată într-un comunicat difuzat de avocați.

Citiți și: 

Fiul fostului președinte al Moldovei a fost reținut în dosarul fraudelor bancare

Totodată avocații susțin că instanța "nu a dat dovadă de obiectivitate la adoptarea soluției" de a admite totuși demersul procurorului și a prelungi măsura preventivă de arest la domiciliu în privința lui Chiril Lucinschi.

"Domnul Procuror a indicat în demers o învinuire denaturată, agravată, diferită de cea înaintată lui Chiril Lucinschi și în limita căreia instanța de judecată va examina cauza penală.

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele





Teme: Infracțiuni economice   Corupția   Achiziții publice și licitații  

Advertisement

Oportunitati