Primele victime ale noilor reguli de subvenționare. Opt mari companii nu pot accesa banii

shadow
Miercuri, 02.08.2017 06:02   5739
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a inclus opt mari producători agricoli în lista companiilor ce nu pot beneficia de subvenții în acest an. Experții apreciază pozitiv decizia AIPA.

AIPA invocă drept argument prevederile noilor reguli de subvenționare stipulate în Regulamentul privind condițiile, ordinea și procedura de acordare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR), intrat în vigoare la finele lunii iunie 2017.

Au trecut pragul de 9 milioane lei în trei ani

Astfel punctul 9 din acest document prevede că "solicitantul de subvenții care în ultimii 3 ani calendaristici precedenți anului în care a depus cererea de subvenționare a obținut subvenții din partea statului, cumulativ pe măsuri, în mărime de 9 milioane lei, nu poate beneficia de suport din partea statului, conform condițiilor prezentului Regulament".

Capul de afiș în Lista solicitanților de subvenții care nu pot accesa sprijin financiar pentru anul 2017 este compania Ceteronis-ST SRL, controlată de Steliana și Vladimir Davidescu.

Cu suprafețe de circa 4.000 de hectare, în special în sudul țării, Ceteronis-ST este unul dintre cei mai mari producători agricoli din țară și deține suprafețe impunătoare de viță de vie cu soiuri tehnice și soiuri de masă, livezi de piersic, nectarin, prun, cireș și cais, iar producția este exportată în Rusia, Ucraina, Belarus, dar și pe piața statelor UE.

Potrivit AIPA, Ceteronis-ST SRL a primit de la stat în anii 2014-2016 sub formă de subvenții agricole circa 19 milioane de lei.

Vladimir Davidescu, unul dintre proprietarii companiei, nu a răspuns la apelurile telefonice pentru a comenta decizia AIPA.

Fost deputat, campion al subvențiilor

Ceteronis este urmată de SA Aidin din UTA Găgăuzia, care a primit în aceeași perioadă subvenții de peste 17,5 milioane de lei.

Controlată de omul de afaceri Grigorii Morari, fost deputat în Adunarea Populară a UTA Găgăuzia în anii 2008-2015, Aidin s-a remarcat și printr-o serie de încălcări la valorificarea banilor primiți de la stat, fiind menționată în mod special de Curtea de Conturi.

În 2014, Aidin a fost chiar liderul clasamentului benefciarilor de subvenții din Moldova primind în total 14,8 milioane de lei.

În același timp specialiștii Curții de Conturi au stabilit că "la solicitarea subvenției pentru anul 2013, SA Aidin a prezentat, în calitate de documente care confirmă procurarea utilajelor și echipamentelor de prelucrare primară a cerealelor, două facturi care erau deja anulate de către furnizor - SRL VAB Com", care la fel a beneficiat de tot soiul de subvenții.

Totodată auditul a constat AIPA "nu a verificat veridicitatea documentelor prezentate de Aidin pentru a primi subvenții de 738.000 lei".

La solicitarea Curții de Conturi din 30 decembrie 2016, AIPA a inițiat o investigație suplimentară pe marginea acestui subiect, dar a stabilit doar faptul că utilajul subvenționat a fost înstrăinat pe 2 ianuarie 2017, în favoarea SA Aur Alb. Operativitatea cu care firma Aidin a vândut utilajul denotă că proprietarii au fost informați despre anchetă și s-au străduit să-l vândă. 

Solicitat de Mold-Street, Grigorii Morari a declarat că încă nu a luat cunoștință cu deciziile Curții de Conturi și nu a fost informat oficial despre vreo obligație care decurge din ele. ”CC a solicitat acum o lună documente în privința subvențiilor, noi le-am oferit.

Advertisement

Este deja a doua sau a treia oară când ne verifică”, a precizat omul de afaceri. 

Producătorul de sucuri și crescătoria de porci

Pe locul trei se află fabrica Alfa Nistru din Soroca, unul dintre cei mai mari producători de sucuri și conserve din Moldova. Întreprinderea a beneficiat în anii 2014-2016 de subvenții în valoare de 16 milioane lei.

Fabrica de conserve Alfa-Nistru este controlată în proporție de circa 61% de familia directorului general al companiei, Ilarion Ceban. Printre acționarii importanți ai fabricii se număra de asemenea și directorul comercial Oxana Petrovici, cu o participație de 18,4%.

Urmează compania Porco Bello SRL ce a beneficiat de subvenții de 13,2 milioane lei pentru dezvoltarea afacerii și procurării de utilaje.

Compania ce a creat pe ruinele fostei crescătorii de porci din Cimișeni, Criuleni, o fermă de porci conform standardelor europene, are ca manager și asociat principal pe Luis Juvenel din Paraguay.

În 2014, compania a figurat într-o listă a agenților economici publicată de realitatea.md, suspectați că ar fi încercat să fraudeze bugetul de stat solicitând subvenții de la AIPA.

Şi celebra Caravita a fost exclusă

Pe locul cinci se află celebra Caravita Co SRL care a beneficiat în anii 2014-2016 de subvenții de 12,8 milioane lei.

Caravita Co SRL a fost fondată în septembrie 2011, în localitatea Zolotievca, Anenii Noi. Primul fondator a fost Sanda Filat, soția fostului premier Vlad Filat. Peste trei ani, după divorțul celor doi, proprietar în acte al companiei Caravita a ajuns Vladimir Rusu, nepotul fostului premier.

Citiți și: Celebra Caravita va fi lichidată

În vara anului 2014, a izbucnit un scandal legat de faptul că firma Caravita Co SRL a beneficiat de subvenții de peste patru milioane lei pentru investițiile în agricultură.

Astfel compania în câțiva ani a ajuns să dețină câteva mii de hectare de terenuri agricole în raioanele Anenii Noi, Căușeni și Ştefan Vodă. De asemenea a procurat tehnică agricolă de zeci de milioane de lei. 

O anchetă inițiată de Centrul Național Anticorupție și Procuratură a constatat că firma Caravita și alte companii afiliate ar fi beneficiat de credite de zeci și sute de milioane de lei obținute ilegal de la Banca de Economii. 

Totodată două rude ale liderului PLDM, Vlad Filat, Vladimir Rusu, proprietarul Caravita Co și tatăl acestuia, Ion Rusu au fost reținuți și apoi condamnați pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari și complicitate la tranzacțiile dubioase cu banii de la BEM. În același dosar au fost reținuți și apoi condamnați Igor Cijov, administrator și Tatiana Roșioru, director financiar la firma Caravita Co.

Dosarul Caravita a reprezentat o parte din investigațiile legate de fraudele de la Banca de Economii. 

Companii recidiviste 

Un alt abonat la subvențiile statului a fost firma Doksankom din Ceadir Lunga care a primit în trei ani 12,5 milioane lei.

Compania a avut până în 2016, ca administrator și fondator pe actualul șef al direcției complexului agroindustrial din UTA Găgăuzia, Alexandr Chendighelean. În prezent firma este gestionată și deținută de Maria Acbaș.

Alte două companii, Garma-Grup și Smart Team SRL au primit subvenții de 9,92 milioane și 9,47 milioane lei. 

Garma-Grup SRL are ca fondatori familia Ungureanu din Hâncești. Această firmă a fost acuzată că ar fi prezentat în 2014 date eronate pentru a primi subvenții de 11 milioane lei de la AIPA.

Aceeași situație și în cazul Smart Team SRL, care a fost suspectată în 2014 că ar fi încercat să fraudeze bugetul de stat solicitând subvenții de circa 10 milioane lei de la AIPA.

Doar 1-2 procente din agricultori primesc subvenții

Excluderea acestor companii din lista potențialilor beneficiari este una în general corectă, susțin specialiștii. 

"Nu pot fi finanțați permanent cei, care au posibilități cu mult mai mari pentru dezvoltare și care au stat permanent ancorați la fondul de subvenționare în detrimentul majorității", a precizat economistul Viorel Chivriga.

"În anul 2016, numărul de beneficiari a fost de 4.321, mai mare decât în anul 2015, și mai mic decât în anii 2014 (5.133) și 2012 (4.457). Cu toate acestea, numărul agenților economici subvenționați este foarte mic, dacă este raportat la numărul agenților economici cu activități în agricultură", constată expertul.

Astfel în prezent cele 2,04 milioane de hectare de terenuri agricole sunt lucrate de peste 400.000 de entități economice. respectiv doar un 1-2 procente din acestea beneficiază de subvenții agricole.

Expertul susține că modificările operate în legislația cu privire la subvenționare aduc mai multe îmbunătățiri. "O noua lege, care aduce o relativă stabilitate în politici. Dar, mai vedem. Pozitiv apreciez evoluția AIPA. Mai deschisi, inovativi și mai aproape de agricultori", constată Viorel Chivriga.

Mai adăugăm că în afară de cei 8 mari beneficiari, AIPA a alcătuit o listă cu 15 agenți economici ce au interdicție pentru a accesa subvenții pentru încălcarea legislației.

În plus noul regulament mai prevede că mărimea sprijinului financiar acordat unui producător agricol în cadrul unui an de subvenționare, cumulativ pe toate măsurile de sprijin, nu poate depăși suma de trei milioane lei per beneficiar, iar pentru grupurile de producători – de 4,5 milioane lei.

Citiți și: Cine nu va putea beneficia în acest an de subvenții agricole

* * *

Acest articol a fost publicat cu susținerea fundației Național Endowment for Democracy în cadrul proiectului ”Promovarea responsabilității guvernării” și poate fi preluat pentru distribuire, publicare și citare fără careva limitări. Referința la sursă este obligatorie.  

 This article has been published thanks to the support of the National Endowment for Democracy as part of the Promoting Government Accountability Project and may be shared, republished or quoted without limitations. Reference to the source is mandatory.



Oportunitati