Drumul de 29 milioane lei a lui Gamrețchi se umple cu gropi

shadow
Vineri, 28.07.2017 07:52   6095
Unul dintre mega-proiectele inițiate încă trei ani în urmă de echipa Chirtoacă-Gamrețchi de la Primăria Chișinău, drumul de acces Humulești-Chișinău cu o lungime de șase kilometri și o lățime de șapte metri, se distruge deja, chiar dacă nu a fost finalizat.

Drumul pornește la câteva sute de metri mai la deal de intersecția străzilor Industrială, Uzinelor și Lunca Bâcului, aflată chiar lângă sediul companiei Lusmecon. Mai exact imediat după gunoiștea temporară de la Bubuieci, unde până acum o lună era cărat și depozitat gunoiul din Chișinău.

Drum nou cu gropi proaspete

Un indicator ce arată că pe aici pot circula doar mașini cu greutatea de până la 12 tone ne avertizează parcă că aici începe un drum nou.

Asfaltat de un an și ceva, drumul arată încă bine, dar după ce parcurgi un kilometru și ceva, imediat după o răscruce ce duce la o întovărășire pomicolă, apar și primele gropi. Asta chiar dacă în acel loc în noiembrie-decembrie 2016 de abia se turna asfaltul.

Şi așa la fiecare o sută-două de metri poți da în gropi. Încă nu sunt mari, dar va veni toamna și iarna și ele se vor extinde.

La kilometrul 2,7-2,8 asfaltul se termină, însă până în satul Humulești mai sunt încă trei kilometri și ceva de drum, dar neasfaltat.

Mai departe e drum din argilă, nisip și pietriș, iar șoferul unei mașini ce vine în întâmpinare ne avertizează să fim mai atenți, șă nu ne lovească vreo piatră sau să nu ajungem în șanț.

De circulat însă acum se poate, mai greu va fi la toamnă și iarnă, ne spune șoferul. Tot el își exprimă speranța că poate constructorii se vor întoarce la muncă și vor finaliza drumul.

"Ne-am pus mari speranțe în acest drum. Să putem circula mai ușor în Capitală, la muncă, dar și pentru că astfel satul va deveni mai atractiv pentru alți locuitori. Acum însă cei de la putere zic că cică nu sunt bani pentru a termina drumul", spune șoferul, care refuză să se prezinte.

Unde sunt îngropate 29 de milioane lei

Au trecut aproape trei ani de când a fost lansată licitația pentru construcția drumului de acces Humulești-Chișinău, planificat să aibă o lungime de șase kilometri și o lățime de șapte metri.

După o licitație trucată, pe 11 august 2014, Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicare (DGTPCC) din cadrul Primăriei Chișinău a încheiat cu firma Utiltrans Construct SRL, contractul de efectuare a lucrărilor în valoare de 23,93 milioane lei.

Termenul contractului a fost stabilit de nouă luni, dar au trecut deja 35 de luni, iar până la finalizarea lucrărilor este departe.

Mai mult! DGTPCC a mai încheiat două contracte adiționale, prin care a fost majorată valoarea contractului fiind invocată apariția unor lucrări suplimentare. În consecință valoarea acestora a ajuns în 2016 la circa 29 milioane de lei, adică cu peste 20% mai mult.

La finele anului trecut, când încă se lucra pe șantier, Igor Gamrețchi, șeful DGTPCC declara că vor mai fi necesare resurse suplimentare, pentru că firma ar fi efectuat "lucrări suplimentare".

Am încercat timp de câteva zile să vorbim la subiect cu Oleg Poiată, actualul șef al Direcției Generale Transport Public, dar acesta nu a răspuns la apelurile telefonice, invocând că este ocupat.

Advertisement

 

Urmărire penală pe faptul abuzului de serviciu

În același timp, cazul a fost obiectul unor anchete ale Centrului Național Anticorupție (CNA) și Procuraturii Anticorupție.

La începutul lunii martie 2016, CNA a inițiat o urmărire penală "pe faptul abuzului de serviciu comis de factorii de decizie ai Direcției Generale Transport Public din cadrul Primăriei Chișinău în complicitate cu conducerea Utiltrans Construct".

Anchetatorii au constatat atunci că "factorii de decizie ai DGTPCC, folosindu-se de situația de serviciu au favorizat, în mod ilegal, compania Utiltrans Construct la câștigarea licitației publice privind executarea lucrărilor de construcție a drumului de acces din sectorul Ciocana mun. Chișinău spre satul Humulești".

În același timp Igor Gamrețchi susținea că licitația s-a desfășurat în conformitate cu prevederile legislației, iar la stabilirea celei mai buпе oferte instituția "nu sa bazat doar ре criteriul principal "cel mai mic pret" dar ре сеа mai avantajoasă оfеrtă din punct de vеdеrе economic.

În același timp economiștii de la Centrul Expert-Grup susțin într-un studiu, că Utiltrans Construct are o reputație dubioasă, iar unul din fondatorii ei - firma Financial Investment Group, - a fost implicat în tranzacții dubioase, iar al doilea fondator - din România, este într-un declin profund și are doar doi angajați.

Existența unor interese ascunse la semnarea acestui contract pare să fie confirmată și de alte contracte, la care este partea al doilea fondator al Utiltrans Construct, firma Financial Investment Group, care deține 45%.

În octombrie 2016, CNA a pornit cauza penală nr. 2016970631, pe faptul coruperii pasive comise în complicitate de către șeful DGTPCC Igor Gamrețchi. În aceeași zi, CNA a pornit o cauză penală și pe faptul coruperii active comise de către administratorul Financial Investment Group Liliana Ţurcanu. Firma Financial Investment Group deține o cotă de 45% din Utiltrans.

Gamrețchi salvat de procuror 

Cele două cauze penale sunt strâns legate de o altă cauza penală, în cadrul căreia s-a stabilit că după desemnarea Utiltrans Construct în calitate de câștigător a licitației publice privind executarea lucrărilor de construcție a drumului de acces spre satul Humulești, între Financial Investment Group, în persoana directorului/fondatorului unic Liliana Ţurcanu și mama lui Igor Gamrețchi, Eugenia Stoicev a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare a cinci construcții pe strada Uzinelor 2.

Imobilele cu suprafața totală de circa 900 metri pătrați au fost procurate de Eugenia Stoicev la un preț de 60.000 lei, în pofida faptului că certificatul privind valoarea cadastrală a bunurilor respective din 19 decembrie 2014, indică că valoarea lor constituia 1.126.483 lei, adică de 19 ori mai mult.

De urmărirea penală pe cauzele menționate s-a ocupat procurorul Mariana Botezatu de la Procuratura Anticorupție, menționată de noi și în altă anchetă.

Dosarul însă așa-și nu a ajuns în instanță fiind pus la "murat" de procuror și respectiv după expirarea termenului de prescripție de trei luni, Igor Gamrețchi a ieșit curat din această afacere.

Acuzat în dosarul cu trucarea licitației parcărilor din Chișinău

În același timp pe 25 aprilie 2017, șeful Direcției transport a fot reținut de procurorii Anticorupție în dosarul trucării parcărilor cu plată.

Cauza penală în privința sa a fost disjunsă din cauza penală inițială unde figurează și alte persoane, printre care viceprimarul municipiului Chișinău, Nistor Grozavu, administratorii a trei companii de parking, dar și omul de afaceri Alexandru Pincevschi, suspectat că ar fi gestionat din umbră mai multe companii participante la licitație, inclusiv cea câștigătoare, care urmau să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în Capitală.

Procuratura a anunțat că Igor Gamrețchi a încheiat cu procurorul un acord de recunoaștere a vinovăției în schimbul unei pedepse reduse, el riscând o amendă de 300.000 de lei sau maxim 7 ani de închisoare.

Acum datorită mărturiilor depuse și fostul coleg de clasă, primarul Dorin Chirtoacă poate înfunda pușcăria. Edilul este bănuit de trafic de influență, în dosarul parcărilor cu plată în Chișinău.

Cât despre soarta de mai departe a drumului spre Humulești, apoi e clar că fără alocarea de noi fonduri acesta nu poate fi finalizat. La fel e necesară și investigarea cauzelor ce au dus la tergiversarea construcție și creșterea costurilor, dar și tragerea la răspundere a persoanelor ce se fac vinovate de toate acestea.

Citiți și: Aici sunt banii dumneavoastră! Doi ani și 29 de milioane de lei îngropate într-un drum

* * *

Acest articol a fost publicat cu susținerea fundației Național Endowment for Democracy în cadrul proiectului ”Promovarea responsabilității guvernării” și poate fi preluat pentru distribuire, publicare și citare fără careva limitări. Referința la sursă este obligatorie.  

This article has been published thanks to the support of the National Endowment for Democracy as part of the Promoting Government Accountability Project and may be shared, republished or quoted without limitations. Reference to the source is mandatory.



Oportunitati