Produsul moldovenesc, lider la „exporturi” în România și UE

shadow
Miercuri, 12.07.2017 07:40   4133
Livrările ilicite de țigări din Republica Moldova pe UE, și în special pe piața românească au constituit în anul 2016 circa un miliard bucăți, cu doar 10% mai puțin decât în 2015, arată un studiu asupra contrabandei și efectelor ei la nivelul Europei realizat de către KPMG pentru think-tankul britanic Royal United Services Institute (RUSI).

Studiul relevă că Republica Moldova continuă să fie unul din principali furnizori de țigări pe piața neagră din România, fiind întrecută doar de Ucraina.

99% din țigările moldovenești ajung pe piața românească pe căi ilegale

Asta chiar dacă în ultimii 7-8 ani traficul de țigări de contrabandă și contrafăcute din Republica Moldova în România a înregistrat o scădere de aproape trei ori, de la un volum de peste două miliarde de țigarete în anul 2009 la 640 de milioane de țigări în 2016, se arată în datele firmei de consultanță KPMG.

Totodată autorii susțin că 99% din țigările moldovenești ajung pe piața românească pe căi ilegale, iar grupările criminale sunt extrem de inventive în folosirea de diverse metode de a trece frontiera.

Potrivit studiului intrările de țigarete pe piața românească au crescut cu 8% anul trecut, la 4,51 miliarde de țigarete. Avansul a fost alimentat în principal de țigaretele de contrabandă din Ucraina, "livrările" înregistrând un salt de trei ori și ceva, până la 0,85 miliarde de bucăți.

”România se află pe un îngrijorător loc 6 în UE ca volum de țigări de contrabandă consumate, după Franța (8,96 miliarde), Polonia (6,16 miliarde), Marea Britanie (5,55 miliarde), Germania (4,8 miliarde) și Italia (4,43 miliarde)”, arată studiul.

În România, ponderea contrabandei de țigări este de 16,4% din piață, cea mai mare din grupul celor șase state, raportată la consumul total de țigarete. în Polonia, contrabanda are o pondere de 15%, urmată de Franța (14,8%), Marea Britanie (14,3%), Italia (5,8%) și Germania (5,2%).

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele

fara inregistrare sau abonament





Teme: Litigii comerciale   Infracțiuni economice   HoReCa   Corupția  

Advertisement

Oportunitati