Când ar putea fi lansate zboruri directe din Chișinău spre destinațiile din SUA

shadow
Miercuri, 14.06.2017 09:35   5320
Autoritățile Aeronautice din Republica Moldova și SUA au finalizat consultările pe marginea Acordului bilateral pentru servicii de transport aerian de tip “Open Skies” (Cer Deschis), fiind agreată varianta finală a proiectului tehnic.

Proiectul Acordului urmează să fie supus unor proceduri de avizare, semnare și ratificare de către ambele țări, iar odată intrat în vigoare Acordul Open Skies va crea premise pentru lansarea zborurilor directe din Chișinău spre destinațiile din SUA, se arată într-un comunicat al Autorității Aeronautice Civile (CAA).

Consultările pe marginea Acordului ”Open Skies” cu SUA s-au derulat în conformitate cu programul Guvernului de sporire a rolului regional al Republicii Moldova în domeniul aviației civile.

Semnarea și intrarea în vigoare a acordului "Open Skies" va permite companiilor aeriene cu drept de operare pe Aeroporturile din Republica Moldova să includă oricare destinații din SUA. Zborurile ar putea fi efectuate de către liniile aeriene transatlantice cu potențial de creare a traficului de tranzit.

Advertisement

În acest sens Autoritatea Aeronautică Civilă al Republicii Moldova deja a demarat discuții cu companii europene, prin prisma existenței Acordului Open Skies cu UE, dar și cu giganții din Asia Mijlocie – în baza Acordurilor aeronautice bilaterale.

Din punct de vedere economic, înființarea unui spațiu aviatic deschis total cu SUA se estimează că va aduce beneficii economice impunătoare pentru țara noastră prin creșterea traficului de pasageri, dar și prin sporirea competiției pe piață aeronautică autohtonă, susține CAA.

În același timp, crearea traficului de pasageri între Republica Moldova și SUA va oferi beneficii directe majore pentru consumatori, constând în servicii de calitate superioară, tarife reduse și durate de călătorie mai mici. 

Trei ani în urmă Guvernul anunța despre posibilitatea inițierii negocierilor dintre Moldova și autoritățile aeronautice ale SUA privind Acordul de tip „Open skies” (cer deschis).

"De fapt, va fi un aranjament similar cu cel pe care-l avem deja cu Uniunea Europeană privind crearea Spațiului Aviatic Comun și care aduce deja beneficii cetățenilor Republicii Moldova. Iată că în curând vom lansa negocierile propriu-zise și sper că aceste discuții, în momentul în care se vor materializa cu un acord, vor reprezenta un prim-pas pentru conexiuni aeriene directe dintre Republica Moldova și SUA”, declara în martie 2014, premierul de atunci Iurie Leancă, după o vizită în SUA.



Oportunitati