Un nou dosar de sute de milioane lei pe numele lui Veaceslav Platon

shadow
Luni, 22.05.2017 18:02   2788
Procuratura Anticorupție anunță că a finalizat și expediat în judecată o cauză penală de învinuire a lui Veaceslav Platon, învinuit de tentativă de escrocherie săvârșită de un grup criminal organizat, în proporții deosebit de mari.

Potrivit materialelor cauzei penale, s-a constatat că în anul 2016, Veaceslav Platon, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acțiuni a trei companii de asigurare, deținute prin intermediul unor persoane interpuse, a organizat sustragerea mijloacele financiare deținute pe conturile acestor societăți.

Grupare condusă din închisoare

"Inculpatul a implicat în comiterea faptei infracționale pe încă două persoane în calitate de autori, care nemijlocit urmau să realizeze planul criminal elaborat în vederea obținerii bunurilor ce nu li se cuvin.

Totodată, acțiunile intenționate ale grupului criminal organizat nu și-au produs efectul, din cauze independente de voința făptuitorilor, fiind reținuți de procurorii anticorupție în colaborare cu ofițerii Centrului Național Anticorupție și ofițerii Inspectoratului General al Poliției.

În fapt aceștia au elaborat un plan infracțional de sustragere a mijloacelor financiare care se aflau pe conturile unei companii din România (peste 205 milioane lei), dispunând inițierea procedurii de separare de Moldasig", se arată în comunicatul Procuraturii.

Potrivit anchetatorilor, operațiunea urma să se desfășoare prin schimbarea fictivă a acționariatului, întru înlocuirea membrilor conducerii executive cu persoane loiale pentru a putea sustrage mijloacele financiare disponibile în conturile societății, prin semnarea actelor de transfer a lichidităților în adresa altor entități controlate tot de Platon.

Citiți și:

Trei companii de asigurări sunt de vânzare. De ce nimeni nu se avântă să le cumpere

În decembrie 2016, la indicațiile afaceristului, persoane interpuse, deținând asupra sa procesul-verbal falsificat al consiliului Moldasig și alte documente perfectate cu depășirea cadrului legal, fiind acte falsificate, s-au deplasat în România.

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele

fara inregistrare sau abonament





Teme: Infracțiuni economice   Sistemul bancar și asigurările   Corupția  

Advertisement

Oportunitati