Compania fostului deputat democrat Valeriu Guma a intrat în insolvență

shadow
Duminică, 21.05.2017 06:10   4939
Producătorul de sticlă Gerom SA Buzău din România, a intrat în insolvență cu pierderi de peste un milion de euro și datorii de aproape 9 milioane de euro.

Potrivit unei informații publicate de Bursa de Valori de la București, procedura de insolvența a Gerom SA fost începută pe 5 mai 2017, la cererea companiei.

De cinci ani fără profit

Acțiunile companiei, cu peste 100 de angajați, sunt deținute în proporție de 80% de compania de dezvoltare imobiliară Hystria Expert București SRL (controlată prin firma Rtzen Import Export Limited din Cipru de familia milionarului moldovean Nicolae Ciornâi), iar 15% aparțin fostului deputat democrat Valeriu Guma 

În 2013, Guma a fost condamnat la închisoare în România, cu acuzația de mită către un director din Autoritatea de Administrare a Activelor Statului din România în dosarul privatizării Gerom.

Fostul deputat democrat nu a făcut însă nici o zi de închisoare în România, iar instanțele din Moldova au decis că Valeriu Guma nu poate sta în detenție pentru că, „fiind căsătorit, are loc de trai, la întreținere un copil minor, totodată, fiind diagnosticat cu o afecțiune care se califică ca fiind gravă, iar concluzia consiliului medical din iunie 2015 indică asupra faptului imposibilității tratamentului în locurile de detenție”, potrivit zdg.md

Gerom Buzău se prezintă ca o companie cu tradiție de peste 40 de ani în prelucrarea sticlei, jucând un rol important în furnizarea de geam în domenii precum construcții, industria auto, industria mobilei și a electrocasnicelor.

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele

fara inregistrare sau abonament





Teme: Companii servicii și branduri   Litigii comerciale   Proprietari și manageri  

Advertisement

Oportunitati