Moldova nu este în stare să asimileze miliardele ce vin de la BERD

shadow
Joi, 11.05.2017 11:07   1906
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va susține în continuare autoritățile Republicii Moldova în realizarea proiectelor investiționale de importanță națională, în special a celor din sectorul energetic. Totodată BERD se arată îngrijorată de o serie de evoluții.

În cadrul unei întrevederi cu ministru al Economie Octavian Calmîc, prim-vicepreședintele BERD, Phil Bennett, și vicepreședintele BERD, Betsy Nelson au apreciat eforturile "de reformare a sectorului financiar-bancar, energetic, al infrastructurii și altele", menționând că banca va susține și în continuare procesele de modernizare a țării, implementate de Guvernul de la Chișinău, contribuind logistic și financiar la derularea proiectelor investiționale din țara noastră.

Fondurile BERD, doar 21% absorbție

Totodată oficialii de la banca europeană și-au exprimat îngrijorarea față de "nivelul jos al absorbției de către Republica Moldova a resurselor financiare oferite de BERD țării noastre (circa 21% după statisticile anului 2016), solicitând întreprinderea unor măsuri mai eficiente de către autoritățile de la Chișinău în soluționarea problemei în cauză", potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.

De notat că actualul portofoliu al BERD este de 485 milioane euro (circa 10 miliarde de lei).

Din aceștia 69% (333 milioane euro) sunt alocați pentru infrastructură, 13% (65 milioane euro) pentru sectorul energetic, 9% (45 milioane euro) pentru industrie, comerț și agro și 9% (42 milioane euro) pentru instituțiile financiare. 

Oficialii BERD și vicepremierul Calmâc au discutat și despre aspectele implementării și finanțării proiectelor de interconexiune a rețelelor de transport energie și gaze dintre Republica Moldova și România, de modernizare a SA Termoelectrica, precum și a ÎS Calea Ferată din Moldova. 

Blocaje la unele proiecte

Totodată a fost examinată și problema participării mai active a BERD în procesul de identificare a potențialilor investitori în băncile comerciale din Republica Moldova, precum și necesitatea atragerii mai multor companii private pentru finanțarea unor proiecte investiționale din țară.

În schimb vicepremierul Octavian Calmîc a abordat problema flexibilității BERD la condițiile de lansare a proiectului privind modernizarea SA Apă Canal din municipiul Chișinău, realizarea căruia va permite soluționarea mai multor probleme pentru locuitorii capitalei.

Aminitim că Apă Canal Chișinău riscă să piardă un credit de circa 65 de milioane de euro, pentru reabilitarea a 200 de kilometri de rețele de apă și canalizare din Chișinău în cadrul Programului de Investiții Prioritare (PIP) finanțat de Banca Europeană de Investiții (BEI), BERD și UE.

De vină este managementul companiei, neajustarea de către ANRE a tarifelor la serviciile prestate de întreprindere la costurile reale.

Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în calitatea sa de guvernator al Republicii Moldova la BERD, participa la Reuniunea anuală a Consiliului guvernatorilor BERD și Forumul de Afaceri a oamenilor din domeniul economic, politic și diplomatic, care se va desfășoară în perioada 9 – 11 mai, în Cipru.

Advertisement



De la înființarea sa în Republica Moldova, BERD a finanțat 115 proiecte în valoare de peste 1,1 miliarde de euro. 



Oportunitati