Vinificatorii moldoveni își trag upgrade la serviciile de comunicare cu susținerea PAC

shadow
Vineri, 31.03.2017 15:12   2875
Moldova are toate șansele să convingă restul lumii că vinificatorii ei s-au adaptat la cerințele contemporane față de vinuri și sunt pregătiți să concureze pe piețele externe.

Experiența de colaborare a producătorilor autohtoni cu Proiectul Ameliorarea Competitivității (PAC), susținut de Banca Mondială și Guvernul Republicii Moldova, demonstrează că aceștia au intensificat activitățile care ar spori volumul exporturilor, realizând că succesul real se măsoară în numărul de consumatori străini cuceriți prin marketing eficient, infrastructură modernă, inovații și calitatea de excepție.

Go Science

Dacă în anii precedenți vinificatorii au canalizat resursele preponderent spre acțiuni de majorare a producției sau modernizare a fabricilor, în prezent se observă un accent puternic pentru inovații și cercetare. Majoritatea întreprinderilor care au beneficiat de suportul Proiectului de Ameliorare a Competitivității al Băncii Mondiale, au solicitat fonduri pentru consultanță la elaborarea analizelor de piață (pentru a înțelege preferințele consumatorilor) și a noilor strategii de marketing și comunicare (adaptate la aceste preferințe), la optimizarea costurilor de producere și îmbunătățirea imaginii brandului. 

Vinăria Purcari, de exemplu, care în prezent exportă vinuri în peste 25 de țări, inclusiv SUA, Canada, Marea Britanie, Norvegia, Cehia, China, Polonia, Coreea de Sud, Țările Baltice, România, a utilizat grantul PAC pentru a contracta servicii de consultanță în domeniile marketing, tehnologii și enologie. Renumita întreprindere moldovenească a comandat analize de piață de la companiile Millward Brown și Giotto, pentru a înțelege obiceiurile de consum și cumpărare în statele penetrate și poziționarea exactă a brandului Purcari față de mărcile concurente. 

Un alt beneficiar al proiectului, la fel de renumit, este Chateau Vartely, care a pus accent pe intensificarea campaniei de comunicare cu consumatorii străini, pentru a consolida vânzările pe piețele unde are o prezență mai veche (SUA, Marea Britanie, Polonia, Cehia, Slovacia, România) și a-și afirma drepturile pe piețele unde are o experiență nouă - China, Canada și Japonia. Compania dezvoltă în prezent noi mărci de produse prin substituirea gamei de vinuri de calitate pentru aceste piețe și efectuează re-brandingul vinurilor tinere Chateau Vartely. 

Crama Domnească SRL (Equinox) din Olănești face primii pași în direcția vestică. Aceasta intenționează să lanseze distribuția de vinuri moldovenești pe piețele din Uniunea Europeană în anul 2017 și a contractat servicii de logistică și cercetare pentru Germania, Austria și Letonia, pentru a afla mai multe informații despre prețurile medii angro din aceste țări, numele potențialilor clienți și parteneri cu capacitate de achiziție și distribuire, procedurile și costurile de export și cerințele față de ambalaj. 

Un alt producător, Poiana Codrilor din comuna Ulmu, a optat pentru două piețe din Asia: piața China, care are un potențial vast de absorbție ca volum, și Japonia, cu notorietate pentru vinuri din categoria premium. Compania a solicitat suportul PAC pentru afirmarea pe piețele din China și Japonia, unde au efectuat deja primele vânzări în anul 2015, expansiunea în SUA și Cehia, dar și majorarea volumului de vânzări în Republica Moldova cu 30-35%. 

Datorită PAC, producătorul din Găgăuzia Tomai-Vinex a început implementarea unui sistem de management certificat al siguranței, care este obligatoriu la operațiunile de export.

Advertisement

Obținerea Standardului Internațional ISO 22000:2005 îi va permite să-și îmbunătățească imaginea pe piața internă și să se conformeze cu exigențele piețelor externe, și să câștige încrederea consumatorilor. Compania din regiunea de sud nu este la prima experiență inovațională – în anul 2014 a realizat un proiect de implementare a tehnologiei de optimizare a producției de struguri , iar doi ani mai târziu a realizat un proiect ce permite economisirea resurselor energetice la producerea vinurilor IGP. Vinurile Tomai sunt exportate în peste zece țări din UE, Asia Centrală și Asia de Sud-Est.

GoodSeason SRL din Răscăieți, Ștefan Vodă, deși este o întreprindere mică, se ambiționează să promoveze vânzările de vinuri din segmentul premium pe piața chineză, unde exportă vinuri sub brandul Mezalimpe deja de șase ani. Aceasta a primit un grant de la PAC pentru servicii de analiză a oportunităților oferite de piața vinurilor din China și a rețelelor de distribuție în regiune. De asemenea, specialiștii companiei vor putea urmări graficul expozițiilor specializate internaționale pentru vinificatori, distribuitori și producători de ambalaje, la care ar putea eventual participa. 

Unicorn Estate este un start-up specializat în producerea vinurilor de calitate și activități de turism vitivinicol. În primii doi ani după înființare aceasta s-a ocupat de investiții în infrastructură de producere și procesare. Tânăra companie a negociat cu două societăți chineze – Shanghai Quan Yun International Trade Co. și Ningbo Lan Ping Import & Export Co. – în privința livrărilor de vinuri pe piața din China. Compania a solicitat suport pentru participare la câteva expoziții internaționale specializate în Republica Populară Chineză în anii 2015-2016 și pentru angajarea unui expert-consultant pentru cercetarea pieței vinurilor în China și Japonia. 

De piețele asiatice este interesată și compania Brănești SRL din localitatea cu același nume a raionului Orhei. Reprezentanții acesteia beneficiază de consultanță cu privire la promovarea vinurilor în Japonia prin intermediul unui reprezentant comercial local. De asemenea, compania a beneficiat de asistența PAC pentru traducerea paginilor web în limbile japoneză și engleză, precum și optimizarea sitului web pentru versiunile mobile. Situl va avea și un catalog cu opțiuni pentru achiziții online a produselor. 

Et Cetera Wine se bucură de notorietate binemeritată pe piața moldovenească și în străinătate. Compania care și-a văzut în 2014 vinurile degustate în direct la canalul american FoxNews a decis să investească masiv în infrastructura informațională și noua strategie de comunicare internațională, în colaborare cu Studioul Șumilov. Grație suportului PAC, aceasta va îmbunătăți prezentarea vizuală a brandului, instrumentele de marketing și publicitate, va moderniza mecanismul de interacțiune cu utilizatorii online, inclusiv prin intermediul rețelelor sociale, și va elabora noi tipuri de ambalaj pentru vinuri premium. 

Susținerea competitivității pentru export

Toate serviciile de consultanță au fost achitate din granturi de cofinanțare oferite de către Unitatea de Implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivității (uipac.md). Scopul pentru care sunt acordate granturile PAC este de a susține investițiile întreprinderilor mici și mijlocii în activități cu valoare adăugată, care contribuie la îmbunătățirea competitivității, și în procese orientate spre creșterea potențialului de export prin servicii de dezvoltare a afacerilor. Aceste servicii favorizează apropierea de noi piețe și clienți, ajustarea la noile cerințe la exporturi și înțelegerea preferințelor consumatorilor. 

Componenta de granturi a PAC are un buget de 3 milioane de dolari SUA, care este prevăzută pentru asistența a circa 250 de întreprinderi în perioada 2015-2019. Unitatea de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivității (UIPAC) este o instituție publică gestionată de Ministerul Economiei pentru managementul fondurilor acordate Republicii Moldova de către donatorii internaționali în scopul îmbunătățirii mediului antreprenorial și dezvoltării economice a Republicii Moldova.

Aureliu Casian, directorul UIPAC, consideră că exporturile de vinuri trebuie orientate acolo unde există cerere pentru un produs de calitate. ”Exportatorii vor avea doar de câștigat pe termen lung de la piețele cu cerințe și standarde înalte de calitate, chiar dacă la etapa de accesare a acestor piețe se vor confrunta cu dificultăți. Vinificatorii au învățat trista lecție a accesului ușor pe piața din est și colapsul acesteia, care – trebuie să recunoaștem fără a ofensa unii producători – a avut și temei să se producă”, a spus managerul Proiectului comentând activitățile în derulare ale clienților menționați mai sus.

„Comunicarea cu partenerii, distribuitorii și consumatorii este indispensabilă într-o afacere modernă și tot mai multe companii conștientizează acest lucru. Fiecare piață are propriile cerințe, preferințe și așteptări de la un produs și identificarea acestor preferințe este un factor-cheie a succesului. Din acest motiv primul pas este efectuarea unei cercetări de piață, care constituie baza unei strategii de promovare eficiente. În acest sens, asistența financiară de care beneficiază vinificatorii din Republica Moldova prin intermediul PAC reprezintă o contribuție de valoare la nivelul de competitivitate a sectorului vinicol în ansamblu”, a declarat directorul Unității. 

Industria vinicolă reprezintă 3.2% din PIB-ul Republicii Moldova și 7.5% din totalul de exporturi. În sector există circa 150 de întreprinderi și sunt angajate peste 250.000 de persoane. Moldova are cea mai mare densitate de vii în lume - 3.8% din teritoriul țării și 7% din terenurile arabile (peste 30.000 de hectare). Investițiile în vii și tehnologii de producere au constituit 330 milioane euro în ultimii 10 ani. În anul 2016 companiile moldovenești au produs 598.700 decalitri de vinuri spumante și peste 12 milioane decalitri de vinuri naturale din struguri, arată statistica oficială. Vinurile îmbuteliate constituie peste 40% din toate vinurile moldovenești exportate, iar vinurile din categoria premium reprezintă circa 6% din producția totală. Republica Moldova exportă vinuri în cel puțin 50 de state ale lumii.



Oportunitati