Războiul benzinăriilor de la Cimișlia

shadow
Luni, 06.03.2017 10:46   4334
Un război judiciar dintre Primăria Cimișlia și o firmă din Chișinău scoate la iveală interese de milioane, conexiuni cu zone offshore, persoane interpuse și lobby din partea funcționarilor publici. Miza locală constă în autorizarea unei benzinării construită la firul legii într-o zonă strategică a orașului, relevă o investigație RISE Moldova.

La nivel național, însă, miza ia forma unei rețele de stații de alimentare cu combustibil, după ce la afacere a contribuit și o firmă afiliată oligarhului Vlad Plahotniuc, noul președinte al Partidului Democrat, se arată în ancheta RISE Moldova.

La începutul verii 2016, circa 50 de locuitori din Cimișlia au ieșit în stradă ca să protesteze împotriva construcției unei noi benzinării aproape de centrul orașului – a treia la număr. Nemulțumirea oamenilor, însă, nu a schimbat starea lucrurilor.

Două luni mai târziu, un grup de 22 de persoane expediază autorităților și o petiție colectivă. „Nu putem înțelege sensul, productivitatea, raționalitatea amplasării, dezvoltarea acestei unități comerciale, având în vedere faptul că deja pe acest segment sunt amplasate două stații de alimentare cu combustibil”, menționează semnatarii cererii.

„Este foarte toxic, poluează aerul. Vara, când mașinile descarcă combustibilul, tocmai la mine în casă ajunge un miros pronunțat de gaze”, motivează Dumitru Duca, fostul șef al Inspecției de Stat în Construcții Cimișlia și unul dintre semnatarii petiției.

Advertisement

„Noi nu încălcăm nimic. Am dat explicație la poliție. Noi respectăm toate distanțele”, remarcă Nicolae Șandrovschi, cel care a apărat în instanță interesele Constarexim SRL, tot el fiind și jurist șef la Lukoil-Moldova.

O scrisoare către Lukoil, probă în instanță

Istoria benzinăriei buclucașe începe în ianuarie 2014, când Constarexim SRL, cu sediul în Chișinău, a cumpărat două terenuri. Amplasate aproape de centrul orașului, lângă intersecția mai multor drumuri naționale, noul proprietar demolează construcțiile existente, comasează terenurile și-și propune să ridice o stație de alimentare cu combustibil. 

Însă autoritățile locale îi refuză eliberarea certificatului de urbanism, „deoarece contravine Planului Urbanistic General (PUG) al or. Cimișlia”. Aprobat în 2010, PUG prevede amplasarea, în zona respectivă, a clădirilor multietajate, iar cele două benzinării care au fost construite anterior, să fie strămutate la periferia localității. 

Nemulțumiți de refuz, reprezentanții Constarexim SRL acționează primăria în instanță. Una dintre probele pe care juristul companiei a prezentat-o judecătorilor este un răspuns din partea „Urbanproiect”, întreprindere de stat specializată în proiectarea teritorială care a elaborat PUG al or. Cimișlia.

În respectiva scrisoare, Iurie Povar, directorul „Urbanproiect”, constată că pe „terenul prevăzut pentru construcția obiectivului planificat, […] și care la momentul de față este proprietatea companiei Dvs.”, e posibilă amplasarea unei benzinării. Destinatarul scrisorii, însă, este Isayev Feyruz, directorul companiei Lukoil-Moldova SRL – beneficiara stației de alimentare cu combustibil. 

Citiți AICI ancheta integrală.



Oportunitati