Schimbare radicală pe piața țigărilor din România

shadow
Miercuri, 25.01.2017 07:42   5720
România a pierdut peste 670 de milioane de euro, în 2016, din cauza contrabandei cu produse din tutun, potrivit reprezentantanților filialei British American Tobacco (BAT) în România. Volumul traficului ilicit ar putea chiar crește în 2017.

Anul acesta va aduce o schimbare radicală pe piața țigărilor din România, susțin reprezentanții companiilor ce activează în domeniu.

Traficanții vor putea aduce țigări neconforme standardelor UE

"După 20 mai, când legea de transpunere a Directivei Europene a Tutunului își va produce toate efectele, traficanții vor putea aduce din țările vecine țigări nu doar la jumătate din prețul la care sunt vândute în România, ci și neconforme cu standardele europene", susține Ileana Dumitru, Director Legal & External Affairs, BAT Romania.

Managerul estimează că în a doua jumătate a anului 2017, se va atesta o tendință de creștere a pieței negre a țigărilor, iar statul român va trebui să implice toate autoritățile de control pentru a lupta cu acest fenomen.

De notat că piața neagră a țigaretelor din România a înregistrat în 2016 un nivel mediu de 16,8%, în creștere față de media anuală din 2015, de 16%, procentul din 2016 reprezentând cel mai ridicat nivel mediu anual din 2011 până în prezent, conform datelor companiei de cercetare Novel Research.

„Regiunea nord-est a fost cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete pe tot parcursul anului 2016, situându-se la 41,9%, în creștere cu 4,5% față de 2015.

Advertisement

Din punct de vedere al provenienței, categoria „cheap whites” a continuat să dețină și în 2016 cea mai mare pondere (58,2%), urmată de produsele provenite din Ucraina (20%, în creștere cu 5,4 p.p. comparativ cu 2015) și Moldova (14,9%, în scădere cu 5,7 p.p. față de anul precedent). Şi în 2016, comerțul ilicit se încadrează în trendul ascendent înregistrat în ultimii trei ani, cu o creștere absolută de 3,5 p.p. față de 2012”, a declarat Marian Marcu, director Novel Research.

Pagube de 672 de milioane de euro

Specialiștii au calculat că în anul 2016, statul român a pierdut circa 672 de milioane de euro, "bani care în loc să meargă către prioritățile guvernamentale au ajuns în buzunarele contrabandiștilor".

Dacă ținem cont că cota directă a Moldovei este de 14,9%, apoi pierderile de la traficul ilicit de țigări din Moldova depășesc 100 de milioane de euro. La acestea se adaugă și contribuția moldovenilor la categoria „cheap whites”.

Gilda Lazăr, reprezentant JTI România, Moldova și Bulgaria, susține că recordul înregistrat de comerțul ilicit cu țigarete în 2016 reflectă situația dificilă în care s-a aflat piața legală a țigaretelor, situație generată de incertitudinea legislativă din România.

În același timp un studiu realizat în 2014 de KPMG relevă că valoarea medie a unui pachet de țigări pe piața din Moldova este de este 2,5-3,0 ori mai mare. Astfel valoarea țigărilor de contrabandă și contrafăcute livrate ilicit din Moldova pe piața din România ajunge la circa 400 milioane de euro, cifră ce egalează exportul legal de mărfuri.

În același timp de la comercializarea acestor țigări venitul ajunge la un miliard de euro pe an. Astfel diferența, care este și în mare parte profitul traficanților ajunge la 600 de milioane de euro.

Doar un procent din țigări ajung pe căi legale

Autorii studiului constată că mai puțin de 1% din țigaretele intrate în România din Republica Moldova și Serbia sunt legale, restul fiind produse de contrabandă.

Potrivit KPMG, la nivelul UE, una din fiecare zece țigarete consumate a provenit de pe piața neagră, dintre acestea 33% fiind "illicit whites", astfel că pierderile statelor membre UE cauzate de comerțul ilegal s-au ridicat la aproximativ 10,9 miliarde euro. Majoritatea brandurilor "ilicit whites" sunt fabricate de șase producători și distribuite în Europa prin intermediul rețele criminale bine organizate. Cea mai mare sursă de țigări contrafăcute este Belarus și sunt produse la fabrica de tutun din Grodno.



Oportunitati