O nouă rocadă la Moldindconbank

shadow
Sâmbătă, 21.01.2017 12:20   2496
Banca Națională nu a prelungit mandatul de administrator la Moldindconbank lui Nicolae Dorin, președinte al Asociației Băncilor din Moldova. Termenul pe care i l-a acordat această organizație pentru cumularea funcției de administrator temporar cu competențe de membru al Consiliului băncii a expirat.

Comitetul executiv al BNM a decis să prelungească pe o perioadă de încă trei luni mandatele a patru din cei cinci administratori temporari ai Moldindconbank. E vorba de Giedrus Steponkus, Anna Gheorghiu, Elena Punga și Aureliu Cincilei. În același timp în locul lui Nicolae Dorin va fi desemnată o altă persoană în perioada următoare, anunță serviciul de presă al BNM.

Administratorii temporari au fost numiți în cadrul regimului de intervenție timpurie la Moldindconbank. BNM a blocat, pe 20 octombrie 2016, un grup de acționari ai băncii, care acționează concertat, prin achiziționarea anterioară și deținerea unei cote substanțiale în capitalul social al băncii, în mărime de 63,89%, fără permisiunea prealabilă scrisă a BNM, încălcând astfel prevederile Legii instituțiilor financiare. 

Acționarii au fost obligați să își vândă pachetele de acțiuni, iar mandatele majorității foștilor membri ai organelor de conducere a băncii comerciale au încetat de la această dată.

Ca urmare, exercițiul dreptului de vot, de convocare și desfășurare a adunării generale a acționarilor, al dreptului de a introduce chestiuni în ordinea de zi, al dreptului de a propune candidați pentru membrii consiliului societății, ai organului executiv și ai comisiei de cenzori a băncii, al dreptului de a primi dividende, a fost suspendat.

Advertisement

Banca Națională suține că Moldindconbank activează în regim normal și prestează toate serviciile, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări.

Citiți și: De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank

În prezent cel mai mare acționar al Moldindconbank este însă Valerian Mîrzac, președintele Consiliului de Administrație, care deține direct 9,3%, iar cu cele 3,6% ale firmei MVI are 12,9%. Printre acționarii importanți la această bancă se numără Iurii Nedoseikin și familia sa, care dețin 4,92% din acțiuni.

Omul de afaceri Veaceslav Platon este inclus de bancă în lista deținătorilor de acțiuni cu 0,31%, dar și în calitate de beneficiar a pachetului de 3,76% care figurează pe numele firmei Jet Business Limited din Ucraina, aflată acum în procedură de lichidare. Tot el ar fi beneficiarul unor pachete mici de acțiuni deținute de Nicolae Platon și Maria Uzun.

Firmele Remington (Boris Shvartman beneficiar) și Werloc Development (Aliona Stașevscaia) au cu câte 4,5%. Un pachet de 4,4% deține Fera Management (beneficiar apare Veaceslav Majeru, fost manager la grupul Marr Sugar), 4,09% revin firmei Cassia Group (beneficiar Gheorghy Poleschiuk din Ucraina), 4,43% sunt deținute Iurii Kontievschi, cumnatul lui Veaceslav Platon.

Cote de 4,2-4,4% dețin cetățenii ucraineni Volodimir Cerneacov, Vitali Podvișevski, Igor Ciuco și Ludmila Mazina și rușii Artur Murașkin, Serghei Tkacenko și Tatiana Velicikina.

Despre multe dintre aceste persoane, care oficial dețin avere de milioane de dolari, nu poți găsi nici cea mai vagă informație.

Moldindconbank, a doua ca mărime bancă din Moldova, are active de 15,6 miliarde de lei, iar în anul 2015 a obținut un profit de 251 milioane de lei. Ulterior auditorii au depistat că acesta este mult mai mic cu circa 107 milioane lei

Citiți și: O nouă turnură în sectorul bancar: Moldindconbank caută un investitor strategic



Oportunitati