Fratele adjunctului procurorului general, proprietar în acte al hotelului Radisson din Kiev

shadow
Joi, 12.01.2017 09:31   7881
Victor Garaba, fratele adjunctului procurorului general, figurează ca beneficiar final al companiei Wesla Investments Limited din insulele Virgine Britanice. Ultima este fondatoare al firmei Veon Plus din Ucraina, proprietară a hotelului Radisson Blu Podil din Kiev.

Investitorii ruși continuă să își vândă activele din Ucraina. În special ca urmare a războiului din estul Ucrainei și ocupației de către Rusia a peninsulei Crimeea. Uneori aceștia vând chiar la prețuri atractive de 2-3 ori mai mici decât ar fi fost într-o situație normală.

Ruși, ucraineni sau moldoveni

La finele anului trecut compania Hotel Development din Rusia, controlată de milionarul rus Abbas Aliev a vândut hotelul de patru stele Radisson Blu Podil din centrul capitalei Ucrainei.

Noul proprietar al hotelului ar fi bancherul Serghei Tigipko, originar din Moldova, în prezent unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri și polticieni din Ucraina cu o avere de circa jumătate de miliard de dolari, potrivit Forbes.

Tranzacția a fost finalizată în urmă cu aproximativ trei luni, și s-au ridicat la aproximativ 10 milioane de dolari (de 3-4 ori mai puțin decât ar fi investit foștii proprietari), susțin surse citate de portalul LigaBusinessInform

"Hotelul a fost vândut, dar numele cumpărătorului nu-l știu", a declarat Alexey Nefedov, directorul general adjunct al companiei Hotel development.

Serghei Tigipko nu a comentat informația, iar secretarul său de presă, Irina Rudko nu a putut confirma sau nega informația cu privire la achiziționarea hotelului.

Fratele adjunctului procurorului general, beneficiar

Datele din registrul comerțului din Ucraina arată însă că proprietar al hoteului este compania Veon Plus din Ucraina, care are în calitate de fondator offshorul Wesla Investments Limited din Insulele Virgine Britanice.

Advertisement

Beneficiarul final al Wesla Investments Limited este Victor Garaba din Moldova, fratele adjunctului procurorului general al Moldovei Iurie Garaba.

Adresa de domiciliu indicată în registrul ucrainean și alte legături de afaceri denotă că Victor Garaba are și alte conexiuni cu Serghei Tigipko.

Astfel Victor Garaba deține funcția de administrator la Fabrica Avicola Tochile SRL, unde era angajată Irina, soția procurorului Iurie Garaba, potrivit unei investigații realizate de Ziarul de Gardă.

Proprietar la Fabrica Avicola Tochile SRL este firma Lifaza Limited din Cipru, care apare în mai multe tranzacții și proprietăți deținute de Serghei Tigipko, inclusiv și ca deținătoare a unui pachet de 23,77% de acțiuni ale companiei Biroul de proiectări și construcții Șhoona (ЦКБ Шхуна) din Kiev.

Victor Garaba nu a confirmat și nici infirmat informația.

"Chiar nu aveți cu ce vă ocupă? Atâtea lucruri se întâmplă în țara asta!", a răspuns Garaba și a închis telefonul.

Tigipko și alte conexiuni cu Moldova

De notat că oaltă firmă afiliată lui Tigipko, Belsis Limited și-a deschis reprezentanță la Chișinău, iar administrator figurează Valeriu Cebotari, care mai este director și la alte reprezentanțe ale unor companii din Cipru cu afaceri în Ucraina.

E vorba de Wecker Limited și Martical Limited, care figurează ca acționari la Fabrica de Asfalt AB Stolicinyi din Kiev, o altă întreprindere afiliată imperiului lui Tigipko concentrat în jurul TAS Group.

Acestea mai apar și în alte companii din Ucraina afiliate lui Tigipko.

De notat că la finele anului trecut TAS Group prin intermediul Bailican Limited a cumpărat de la Eurobank Group din Grecia, Universalbank din Ucraina.

Potrivit Forbes Tigipko intenționează să comaseze Universalbank cu o altă bancă a sa Taskombank și astfel să creeze o bancă ce va intra în top 20 din Ucraina cu active de peste 10 miliarde de hrivne (circa 370 milioane de dolari).

* * *

Acest material este publicat în cadrul Proiectului „Investigative reporting for transparency in public finance management and government integrity (Jurnalismul de investigație pentru transparența în managementul finanțelor publice și integritatea guvernului), implementat de Mold-Street.com. Preluarea și diseminarea, integrală sau parțială, a acestui material se poate face în mod gratui și nu necesită acordul Mold-Street.com.

Elaborarea acestui material a fost posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările și concluziile din articol aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Departamentului de Stat al SUA sau a Guvernului SUA.

 



Oportunitati