Situația drumurilor afectate de viscol

shadow
Sâmbătă, 07.01.2017 05:46   2083
De vineri, 6 ianuarie, ora 8.00 și până sâmbătă sudul și cea mai mare parte a centrului Republicii Moldova, inclusiv Chișinăul se află sub Cod Portocaliu de vânt puternic și ninsori, potrivit unei avertizări emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

Update Sâmbătă, ora 11.45: În legătură cu menținerea condițiilor climaterice nefavorabile, Serviciul Vamal recomandă participanților la traficul transfrontalier să se abțină de la traversarea frontierei prin posturile vamale Palanca, Tudora, Săiți, Ceadîr-Lunga 1, Ceadîr-Lunga 2, Basarabeasca, Mirnîi, Vulcănești și Cișmichioi. Traversarea frontierei prin posturile menționate nu este recomandată din cauza traseelor înzăpezite de pe teritoriul statelor vecine.

Totodată, din cauza formării podurilor de gheață peste râul Nistru, posturile vamale de tip debarcader, Soroca și Cosăuți, și-au sistat temporar activitatea. Celelalte posturi vamale de frontieră activează în regim normal, nefiind atestate valori mari de trafic.

Amintim că Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Portocaliu de ninsori abundente, avertisment valabil până la data de 9 ianuarie curent, preponderent pentru regiunile de centru și sud ale țării, motiv pentru care solicităm persoanelor care și-au planificat traversarea frontierei în aceste zile să se conformeze cerințelor legale ale autorităților abilitate din țară și din statele vecine.

Update Sâmbătă, ora 10.30: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID) informează că pe parcursul nopții pe traseele din sudul, dar și centrul Republicii Moldova au intervenit 225 de autospeciale și 373 de muncitori.

Până la această oră mai rămân blocate porțiunile de pe traseul M3 Chișinău-Vulcănești, Ciumai-Burlăceni și Slobozia-Mare-Vulcănești. Muncitorii intervin acum pentru a curăța traseul Căușeni-Ştefan-Vodă, între localitățile Olănești-Tudora (frontiera cu Ucraina), unde au fost depuse mai multe sloiuri de zăpadă. De asemenea, se intervine pe traseul R36 din raionul Ciadîr-Lunga, unde zăpada este viscolită, iar curățarea este dificilă.

Viscol și drumuri întroienite

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a anunțat că din seara zilei de 6 ianuarie, ora 18:00, a fost sistată circulația pe porțiunea de drum Slobozia Mare-Vulcănești din sudul Republicii Moldova.

Advertisement

Rămâne închis și segmentul Ciumai-Burlăceni, de asemenea, de pe traseul M3.

În schimb Administrația de Stat a Drumurilor preciza că în raioanele Cahul, Cantemir, Leova, Vulcănești, Taraclia, Comrat, Cimișlia, Basarabeasca, Hîncești, Ialoveni, Criuleni, Căușeni și Ştefan Vodă mai multe sectoare de drumuri sunt supuse parțial întroienirii și se se întreprind măsuri de deszăpezire.

Conform informației operative în seara zilei de vineri, erau întroienite sectoarele Ciumai - Burlăceni și Vulcănești – Slobozia Mare a drumului național M3 Chișinău – Cimișlia – Comrat - Vulcănești –Giurgiulești, iar de la ora 18.00 drumul este ÎNCHIS, circulația rutieră fiind întreruptă.

ASD recomandă conducătorilor auto sa evite acest sector cu deplasarea pe drumul național R38 Vulcănești-Cahul -Taraclia (Balabanu – Cahul și Cahul - Vulcănești). 

Autoritățile anunță că punctele de trecere a frontierei „Cișmichioi”, „Giurgiulești-Galați Fero”, „Ceadâr-Lunga-Novâe-Troianî” și „Vulcănești” și-au sistat temporar activitatea.

Conform ultimelor informații operative ale Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale (DSE) salvatorii continuă să intervină în sudul țării.

Pe traseul Vulcănești – Slobozia Mare angajații serviciului au deblocat și tractat în ultimele ore, 9 autocamioane. Specialiștii continuă monitorizarea segmentelor înzăpezite din sud. În continuare este restricționată circulația pentru autocamioane pe traseele Ciumai – Burlăceni, Vulcănești – Slobozia Mare.

Din cauza stratului de zăpadă, la moment sunt impracticabile drumurile locale ce duc spre satele Rumeanțov, Iasnoia Poleana, Iujnoia și Doina din raionul Cahul. Salvatorii îndemnă oamenii să apeleze Serviciul 901 în cazul în care se pomenesc în situații de risc.

Vine gerul

De asemenea, MTID recomandă șoferilor să evite călătoriile Ucraina, unde toate drumurile de acces spre Odessa au fost închise. La fel, autoritățile recomandă cetățenilor să se abțină de la călătorii în România, unde 14 județe din sud șe află sub avertizare cod galben și unde va ninge în general slab cantitativ, însă vântul va continua să aibă intensificări cu viteze cuprinse între 50 și 60 de kilometri la oră, iar pe arii restrânse va atinge chiar și 70 km/h, temporar spulberând și troienind zăpada. 

De notat că administrația capitalei României a anunțat că luni și marți nu vor fi deschise școlile și grădinițele în București și în județul Ilfov, din cauza condițiilor meteo.

În același timp prognozele meteo arată că în următoarele zile viscolul va încetini, dar va fi ger. 

În Republica Moldova a fost emis, în perioada 6-7 ianuarie, Cod portocaliu de ninsori puternice, viscol și troiene în centrul și sudul țării. Totodată, în perioada 6-9 ianuarie curent, este valabil și Codul galben de schimbare bruscă a vremii.

În următoarele zile, temperatura aerului va scădea, în centrul țării, până la minus 14°C ziua, iar noaptea termometrele vor indica pînă la minus 17°C. În nordul țării temperatura aerului nu va depăși minus 15°C în timpul zilei și minus 21°C în timpul nopții. În sudul țării termometrele vor indica până la minus 12°C ziua și până la minus 16°C noaptea.



Oportunitati