Moscova își deschide brațele și piețele. Deocamdată la nivel de promisiuni

shadow
Miercuri, 30.11.2016 06:03   3227
Vicepremierii Republicii Moldova și Federației Ruse, Octavian Calmâc și Dmitrii Rogozin, au semnat pe 29 noiembrie, la Moscova Protocolul ședinței Comisiei moldo-ruse de cooperare economică.

Documentul are ca parte componentă Planul de acțiuni pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre Moldova și Rusia pentru anii 2016 – 2017 și include acțiuni prioritare de cooperare bilterală în domeniul comerțului, mediului de afaceri, în sectorul energetic, transporturi, agricultură, industrie, migrație și sfera umanitară, precum și colaborarea regională etc.

Chișinăul este naiv!

Aprobarea Planului a fost confirmată pe Twitter și de vicepremierul rus Rogozin, care spune că nu în totalitate.

"Planul de acțiune pentru normalizarea relațiilor economice cu Republica Moldova a fost coordonat, dar principala problemă, cea a taxelor nu a fost soluționată!", a afirmat oficialul rus.

Ulterior Rogozin a adăugat pe contul său: "Chișinăul naiv încă mai speră că UE va rezolva toate problemele. Noi suntem convinși că UE nu le va rezolva și nici nu are de gând să le rezolve".

Moldova așteaptă ridicarea barierelor

În același timp autoritățile de la Chișinău sunt mai optimiste, iar ministerul economiei a anunțat că în domeniul comerțului partea moldovenească a pledat pentru eliminarea taxelor vamale impuse de Federația Rusă la 19 categorii de mărfuri și măsurilor netarifare aplicate la exportul de produse agroalimentare, inclusiv pentru bauturile alcoolice.

Aceste taxe au fost introduse în septembrie 2014 de Rusia, ca pedeapsă pentru semnarea în iunie 2014 de către Moldova a Acordurilor de Liberr Schimb și de Asociere cu UE. Totodată la alcool restricțiile au fost introduse încă în septembrie 2013 și au fost ridicate doar parțial pentru companii din regiunea transnistreană și din UTA Gagauzia.

Advertisement

"Vorbind despre cooperarea în domeniul agroalimentar, a fost abordată problema eliminării restricțiilor pentru exportul producției vinicole, produselor de origine vegetală și animală din Moldova către Rusia. Poziția Republicii Moldova este de a trece de la liste de companii autorizate la import în Federația Rusă la cerințe nediscriminatorii, care vor fi respectate de agentii economici naționali, iar supravegherea realizării acestora să fie efectuată de către structurile relevante ale Republicii Moldova", se arată într-un comunicat al Minsiterului Economiei.

Moscova promite

Potrivit autorităților în cadrul discuțiilor de la Moscova s-a reușit depășirea problemei în domeniu transporturilor, partea rusă angajându-se să ofere 75.000 de autorizatii pentru transportatorii noștri în Rusia și 750 de autorizatiii pentru a tranzita teritoriul Federației Ruse spre țări terțe, lucru care va facilita foarte mult comerțul între ambele state, dar și exporturile noastre spre țări cum ar fi Kazahstan, Kârgâstan etc.

"Sigur că suplimentar părțile trebuie să semneze un acord, care a fost agreat și a fost convenit. Acest lucru trebuie să se întâmple în trimestru unu al anului 2017 și imediat după aceasta Federația Rusă va pune la dispoziție toate aceste cantități de acte permisive pentru transportatorii din Republica Moldova", a precizat ministrul Economiei, Octavian Calmâc,

În anul 2016, Republica Moldova a beneficiat doar de câteva mii de autorizații pentru transportarea mărfurilor spre Federația Rusă și doar de 50 de autorizații de tranzit spre țări terțe.

Suspans în chestiunea gazului

În domeniul energetic, s-a convenit că părțile vor crea toate conditiile necesare și vor contribui la semnarea contractelor pe termen mediu între Moldovagaz și Gazprom privind livrarea gazelor naturale și tranzitarea acestora pe terioriul Republicii Moldova până la finele anului 2016.

Cât despre reglementarea problemei uriașei datorii de circa 6,5 miliarde de dolari pentru gaze, din care doar circa 500 de milioane de dolari revine Chișinăului, iar restul - regiunii separatiste, apoi în această chestiune nu s-a decis nimic.

O altă chestiune se referă la CERS Moldovenească (Centrala de la Cuciurgan), controlată de gigantul rus Inter RAO EES. Astfel Moscova insistă că Moldova să cumpere energie electrică și după aprilie 2017, când expiră actualul contract de furnizare a energiei.

Curentul este produs din gaz rusesc, care nu este plătit de Transnistria, ceea ce duce la creșterea datoriei Moldovagaz față de Gazprom.

De notat că ședința Comisiei moldo-ruse de cooperare comercial-economică, a avut loc după o pauză de 4 an și în delegația Republicii Moldova au fost incluși reprezentanți din diferite regiuni ale țării, inclusiv UTA Găgăuzia și raioanele de est.

Următoarea ședință a Comisiei moldo-ruse de cooperare comercial-economică va avea loc în 2017 la Chișinău.

Citiți și:

Oferta Rusiei: Renunțați la integrarea în UE, cumpărați energia noastră și rămâneți în CSI 



Oportunitati