Proiect cu interese! Reducerea cu 33% a accizului la importul de automobile de lux criticată de CNA

shadow
Vineri, 25.11.2016 05:20   3319
Proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2017 a fost avizat pe 24 noiembrie, de Comisia parlamentară economie, buget și finanțe. Avizul însă nu a fost făcut public

Potrivit unor deputați, politica fiscală și vamală pentru anul 2017, ar putea fi chiar aprobată, în primă lectură în ședința Parlamentului, de vineri, 25 noiembrie.

Asta chiar dacă pe pagina WEB a Parlamentului este plasat doar proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2017 cu nota informativă a Ministerului Finanțelor, dar fără avizul Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. La fel lipsesc avizele celorlalte comisii din Legislativ. 

Documentul care prevede o serie de modficări în politica fiscală este însoțit doar de două avize: al ministerului Justiției și al Centrului Național Anticorupție (CNA).

Ministerul Finanțelor suspectat că promovează interese de grup

Avizul CNA este de fapt o expertiză a nivelului coruptibilității acestui proiect. Unele constatări ale CNA sunt extrem de aspre și arată că anumite grupuri de interese ar sta în spatele modificărilor de taxe și accize.

Astfel ofițerii anticorupție constată că de exemplu propunerea Ministerului Finanțelor de micșorare cu 33% a cotei accizului de la 3,72 euro până la 2,5 euro pentru autoturisme cu capacitate cilindrică de 3.000 cm. cubi (benzină) și cu capacitate cilindrică de 2.500 cm.cubi (diesel), "promovează interesul unui grup de persoane".

Potrivit CNA, calculele prezentate de Ministerul Finanțelor priivind scăderea de aproape cinci ori a importului de autoturisme cu capacitate cilindrică de 3.000 cm. cubi (benzină): de la 1.452 în 2014 la 300 unități în 2015 și cu 25% a autoturismelor cu capacitate cilindrică de 2.500 cm.

Advertisement

cubi (diesel)  și a veniturilor cu peste 43 de milioane lei nu ar fi suficiente. 

"Autovehiclele din aceste poziții tarifare grup sunt bunuri speficice unei anumite categorii de persoane", precizează CNA și recomandă păstrarea actualelor cote de acciz pentru că diminuarea nu va aduce mai mulți bani la buget.

În același timp Ministerul Finanțelor susține că reducerea accizului "de la 3,72 euro la 2,5 euro, este determinată de faptul că se constată reducerea numărului de autoturisme la capitolul respectiv, precum și diminuarea încasărilor din accize pentru categoria respectivă de autoturisme".

Totodată în multe cazuri, mărimea accizului achitată depășea valoarea autovehiculului.

TVA de 8% la biocombustibili

Astfel CNA susține că propunerea ministerului finanțelor de aplicare a cotei reduse a TVA de 8% în loc de 0% pe tot lanțul de producere și livrare a biocombustibilului solid și a materiei prime destinată producerii acestuia este una excesivă în raport cu situația actuală. Totodată CNA consideră că această măsură va afecta consumatorul final și va lovi indirect în producătorii de materie primă și biocombustibil solid. În consecință CNA susține că propunerea ar urma să fie revizuită

Ministerul finanțelor spune că "scopul modificării propuse prin aplicarea cotei reduse a TVA de 8% în loc de 0% este reducerea cheltuielilor bugetare în partea ce ține de restituirea sumei TVA, precum și reducerea cheltuielilor administrative aferente restituirii TVA la beneficierea de aplicarea cotei zero a TVA".

Şi propunerea celor de la Finanțe de majorare de patru ori a impozitului pe unele bunuri imobiliare nu este apreciată pozitiv de specialiștii anticorupție, care recomandă revizuirea și adoptarea unei creșteri mai mici..

"Majorarea este una excesivă în raport cu contribuabili, instituind brusc o povară fiscală exagerată", se arată în avizul CNA.

Citiți și: Schimbare radicală la calcularea accizelor la automobile

EuroPass: "Economia cum este în informații oneste!"

* * *

Acest material este realizat în cadrul Proiectului „Contracararea manipularii economice prin intermediul mass-media”, implementat de Asociația Obștească Centrul pentru Inițiative Europene „EuroPass”. Preluarea și diseminarea, integrală sau parțială, a acestui material de pe www.europasscenter.wordpress.com se poate face în mod 
gratuit și nu necesită acordul Centrului EuroPass.

Proiectul „Contracararea manipularii economice prin intermediul mass-media” este implementat 
cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova, Programul Mass-Media. Opiniile, 
constatările și concluziile din acest articol aparțin autorilor și nu reflectă în mod 
necesar poziția Fundației Soros-Moldova.



Oportunitati