Rompetrol se laudă și avertizează

shadow
Joi, 14.07.2016 05:27   3094
KMG International, fostul Rompetrol Group, se laudă cu profituri frumoase și cu încă 10 benzinării în Moldova, dar avertizează că investigația declanșată în România riscă să forțeze compania să renunțe la prezență

A doua ca mărime companie de pe piața petrolieră, Rompetrol Moldova, parte a KMG International, anunță că își continuă planul ambițios de extindere pe piața locală.

Aceasta a deschis 10 stații în primele șase luni ale 2016, compania ajungând să opereze o rețea de 75 de puncte de distributie, în cadrul cărora funcționează 35 de magazine. Compania estimează că până la sfârșitul anului va finaliza lucrările la alte 5 stații, consolidându-și astfel poziția pe piața locală a distribuției de carburanți.

Investește în special în Chișinău

Dintre stațiile deschise, șapte se află în municipiul Chișinău, restul fiind situate în Dondușeni, Orhei și Comrat. În consecință Rompetrol Moldova are cea mai mare acoperire în Chișinău, cu peste jumătate din numărul total de stații amplasate în capitală, fiind lider in aceasta zona față de ceilalți operatori importanți de pe piața produselor petroliere din Republica Moldova.

De altfel în Chișinău se vind circa 50% din toate produsele petroliere din Moldova, respectiv investițiile oferă randament.

De notat că majoritatea celor 75 de stații de distribuție, sunt luate în arendă de Rompetrol, iar compania mai operează 4 stații proprii care vând exclusiv GPL, un depozit petrolier în Chișinău și un depozit GPL în satul Târnova, Dondușeni.

Potrivit companiei, în 2015, Rompetrol Moldova a achitat drepturi de import și TVA și a efectuat plați la fondul social și medical de aproximativ 30 de milioane dolari. Rompetrol nu oferă date despre cifra de afaceri, dar în 2014, vânzările pe piața din Moldova au ajuns la 2,78 miliarde de lei, cu 1,46 miliarde lei mai puțin decât principalul concurent - Lukoil, dar cu peste 900 de milioane lei peste Petrom Moldova.

Advertisement

Amenință cu retragerea 

Şi în România afacerile merg foarte bine. Cu toate acestea se menține riscul retragerii companiei din România și alte piețe.

Într-un interviu publicat de EUToday.net, Azamat Zhangulov, senior vicepreședinte al KMG International (actuala denumire a grupului Rompetrol), spune că investigațile procurorilor români afectează afacerile grupului din România.

„În primul rând, aș vrea să spun că firmele noastre au o evoluție foarte bună, obțin profituri sănătoase, dar este un risc real să fim forțați să renunțăm la prezența noastră din țară, din cauza acestor investigații”, a afirmat Zhangulov în interviu.

”Din 2007 am investit mai mult de două miliarde de dolari, am contribuit cu aproximativ 3% din PIB la economie. Plătim 100 de milioane de dolari în taxe în fiecare lună la bugetul de stat, peste un miliard de dolari în fiecare an, în total în jur de 12 miliarde de dolari. Am dori ca investițiile noastre să crească”, se laudă vicepreședintele KMG International (KazMunayGaz e o companie de stat din Kazahstan).

KMG dator statului cu 600 milioane de dolari

Interviul vine la doar câteva zile după ce procurorii și anchetatorii români au ridicat documentele referitoare la memorandumul Guvernului României cu KazMunaiGas pentru datoriile Rompetrol.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) investighează înțelegerea dintre guvernul Ponta și KazMunaiGas din 2013 și adoptată de Executiv în 2014, prin HG. Prin acest memorandum, plata datoriei istorice a Rompetrol de aproape 600 de milioane de dolari ar fi urmat să fie amânată, din nou, din 2013 până în 2020.

Statul român s-a angajat să înceteze procesele împotriva companiei, iar kazahii să răscumpere un pachet de aproape 27% din acțiunile statului la Rompetrol contra a 200 de milioane de dolari, iar restul, 400 de milioane, să fie incluse într-un fond mutual de investiții de un miliard de dolari până în 2020.

Ancheta are loc într-un dosar deschis în 2015 în care este începută urmărirea penală față de fapte, nu de persoane – pentru trafic de influență și luare de mită.

În cadrul lui a fost impus sechestru la Rompetrol Rafinare, entitatea care deține rafinăria Petromidia. Aceasta este cea mai mare rafinărie din România și este una din principalele mize ale chinezilor de la CEFC în parteneriatul cu kazahii.

Kazahii se tem că ancheta DIICOT le poate genera pierderi importante. Pe lângă posibila compromitere a asocierii cu chinezi într-un proiect unde se anunțau investiții de câteva miliarde de dolari, există și alte probleme pentru compania de stat din Kazahstan.

Potrivit EraNews în eventualitatea în care judecătorii sunt de acord cu punctul de vedere al DIICOT formulat în ordonanța de extindere a urmăririi penale și în viitorul rechizitoriu, KazMunay are șanse ca la finalul procesului să i se naționalizeze rafinăria Petromidia.

Reprezentanții KazMunayGas au încercat să se prezinte ca și cumpărători de bună credință arătând că la momentul preluării Petromidia de la Patriciu nu ar fi cunoscut despre cercetările din acest dosar aflat acum în lucru la DIICOT.



Oportunitati