Se caută o nouă conducere la ANRE sau ce ascunde inițiativa lui Candu

shadow
Duminică, 24.04.2016 06:18   4018
Parlamentul, împreună cu Guvernul au solicitat sprijinul Comunității Energetice în evaluarea independentă externă a ANRE. Experții susțin că ANRE nu este o structură independentă, iar politicienii influențează multe din deciziile autorității.

Autoritățile se pare că sunt decise să ducă până la capăt planul de subordonare completă a Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), care în ultimul an și-a pierdut și ultimele elemente de independență.

Una din etape s-a consumat chiar săptămâna trecută când s-a anunțat că președintele Parlamentului Andrian Candu și prim-ministrul Pavel Filip au semnat un demers la adresa Comunității Energetice, prin care solicită sprijin în evaluarea independentă externă a ANRE.

Parlamentul și Guvernul vor să regleze toate tarifele 

Un comunicat de presă al Parlamentului preciza că pe această cale, Legislativul și Executivul se angajează să dezvolte sectorul energetic, să asigure eficiența mijloacelor de distribuție a energiei și să modernizeze acest sector conform standardelor europene.

„Sporirea transparenței și condițiilor investiționale în sectorul energetic este un punct-cheie în parcursul stabilizării pozitive a țării, iar acest lucru se poate face doar cu transparentizarea și întărirea capacităților ANRE. În acest sens, avem o colaborare strânsă cu Guvernul și vom continua stabilizarea prețului energiei și reglarea tuturor tarifelor în funcție de puterea de cumpărare a cetățenilor Republicii Moldova". a anunțat Andrian Candu, președintele Parlamentului. 

Totodată el a susținut că o mai bună transparență și eficientizare la nivelul ANRE "se va traduce într-o stabilitate energetică a țării din punct de vedere tarifar și va asigura independența Republicii Moldova în acest sector crucial”.

Președintele Parlamentului a exprimat și gratitudine Comunității Energetice și partenerilor de dezvoltare pentru sprijinul acordat în implementarea reformei sectorului energetic.

Chișinău cere din nou bani 

În același timp în textul scrisorii adresate lui Janez Kopac, directorul Secretariatului Comunității Energetice de premier și președintele Parlamentului, se vorbește despre altceva. Astfel se menționează faptul că Moldova s-a angajat să transpună prevederile celui de-al Treilea Pachet Energetic al UE, iar pentru aceasta ar fi nevoie "de o creștere suplimentară a competențelor ANRE și de a asigura independența totală a acesteia".

Totodată se face referință la noua Lege a Energiei, dar și la angajamentele asumate de autoritățile de la Chișinău pe 14 martie 2016, în cadrul celei de a doua reuniuni a Consiliului de asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, privind creșterea capacității de reglementare a ANRE. În plus autoritățile cer nu doar expertiză, dar și asistență financiară în acest scop.

Advertisement

Asta în condițiile în care în ultimii doi-trei ani a blocat și tergiversat o serie de reforme în sectorul energetic.

Citește și: Tema de acasă la integrarea europeană: zero în sectorul financiar și 4% în cel energetic

Principalul investitor și oprerator pe piața de energie, compania spaniolă Gas Natural Fenosa a salutat inițiativa autorităților de a asigura independența ANRE și de a proteja investițiilor străine și locale în acest sector, fără însă a comenta.

Autoritățile au distrus independența ANRE

Expertul IDIS Viitorul Victor Parlicov, exdirector ANRE se arată contrariat de solicitările conducerii țării.

"În primul rând dacă se dorea, apoi se făceau pași concreți pentru a asigura independența ANRE, dar ceea ce vedem noi în ultimii doi-trei ani este distrugerea acestei autorități", a afirmat expertul.

El a adus aminte de declarațiile președintelui Parlamentului de un an în urmă, când acesta a amenințat conducerea ANRE cu Procuratura dacă reglementatorii vor încerca să revizuiască tarifele la reusursele energetice.

Profesorul Nicolae Mogoreanu, președintele Asociației Consumatorilor de Energie s-a arătat nedumerit de această inițiativă. 

"ANRE chiar de la fondare nu a fost o structură independentă, iar ceea ce anunță acum autoritățile este mai mult de ochii lumii", a precizat Mogoreanu.

În același timp ultimele evoluții arată că autoritățile planifică și o schimbare radicală a conducerii ANRE. Astfel doi directorii ANRE, ce au fost promovați de partidul liberal-democrat ar putea fi demiși din funcție. Motive pentru aceasta sunt suficiente, spun surse din cadrul Guvernului și Parlamentului.

Un nou șef la ANRE

Totodată în plan este numirea a unui director general. Pentru funcția de director general există deja două candidaturi. Prima este Mariana Botezatu, șefa Direcției generale securitate și eficiență energeticădin cadrul Ministerului Economiei. Ea a mai activat la ANRE în anii 2010-2013, dar în calitate de director. A doua persoană este Călin Negură, director adjunct al Agenției pentru Eficiență Energetică.

Din actuala componență a ANRE ar putea rămâne Octavian Lungu și posibil Sergiu Ciobanu.

Totodată ANRE ar putea rămâne cu trei directori în loc de cinci.

Profesorul Nicolae Mogoreanu susține că în cadrul discuțiilor asupra proiectului noii Legi a Energiei, chiar el a propus ca să fie inclusă prevederea ca ANRE să aibă trei directori.

"Așa a fost până în anul 2010, dar au majorat numărul de directori pentru ca toate componentele alianței de atunci de la guvernare să aibă câte un director. Ce se va întâmpla însă dacă în coaliție vor fi șapte partide? Vor fi desemnați șapte directori? Eu am propus să fie doar trei, iar din Consiliul ANRE să facă parte și șefii de direcții", a precizat expertul.

De notat că în următoarele zile la Chișinău vine o delegație a Comunității Energetice pentru a analiza situația din sectorul energetic, iar anterior secretariatul acestei organizații a criticat acțiunile autorităților de la Chișinău prin care era subminată independența ANRE și nu erau îndeplinite angajamentele luate privind liberalizarea pieței energetice și îndeplinirea Directivelor UE.

Republica Moldova a aderat la Tratatul de constituire a Comunității Energetice în 2009, prin care și-a asumat consolidarea sectorului energetic național, dezvoltarea piețelor concurențiale de energie electrică și gaze naturale, precum și integrarea acestora cu piețele energetice europene.

O mare parte din aceste angajamente au rămas și rămân doar pe hârtie, fără a fi transpuse de autorități.

Comunitatea Energetică Europeană este o asociație între statele Uniunii Europene și cele din Europa de Sud-Est, care are ca scop crearea unei piețe a electricității și gazului între UE și alte țări. A fost înființată prin semnarea tratatului de la Atena pe data de 25 octombrie 2005, și și-a început activitatea la data de 1 iulie 2006. Bazele au fost puse prin semnarea memorandumului de la Atena, în anul 2002.

Pe lângă statele membre UE, din Comunitatea Energetică Europeană mai fac Republica Moldova și Ucraina, țările din Balcani — Albania, Bosnia, Croația, Macedonia, Muntenegru și Serbia, precum și Misiunea de Administrație Interimară a ONU în Kosovo.

Citește și: 

Moldova va implementa Pachetul Energetic III al UE, chiar dacă nu este pregătită

Situația din sectorul energetic devine critică



Oportunitati