Kroll a găsit doar o treime din miliard

shadow
Sâmbătă, 26.03.2016 07:26   2171
Compania Kroll a identificat tranzacții în sumă de peste 350 milioane dolari, care pot fi direct atribuite fraudei care a avut loc în cele trei bănci din Republica Moldova.

Compania Kroll a prezentat Băncii Naționale a Moldovei (BNM) primul raport referitor la progresul investigației în derulare privind frauda de proporții în sectorul bancar, ce a dus la prăbușirea la sfîrșitul anului 2014 a trei bănci - Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.

Plan de recuperare a activelor

Potrivit BNM este o primă etapă a investigației, planificate pentru o perioadă de doi ani, privind tranzacțiile efectuate de cele trei bănci în anii 2012-2014, iar ”în scurt timp, se intenționează începerea implementării unui plan de recuperare a activelor, în scopul recuperării la nivel mondial a fondurilor de la răufăcători”.

Kroll a confirmat constatările inițiale ale BNM cu privire la faptul că tranzacțiile au fost efectuate în cadrul unei fraude coordonate și lucrează asupra colectării de probe care să satisfacă cele mai înalte standarde procesuale ale instanțelor internaționale”. Echipa Kroll a identificat, a stocat și a analizat mii de documente obținute cu suportul băncilor centrale din diverse țări și al altor părți, care vor sta la baza probelor principale pentru dovedirea fraudelor care au cauzat prăbușirea celor trei bănci.

Kroll s-a concentrat inițial asupra perioadei mai-noiembrie 2014, ”deoarece anume în această perioadă creditele acordate persoanelor afiliate de băncile devalizate au crescut de peste două ori și au atins volumul de 13 miliarde lei pe data de 24 noiembrie 2014.

Advertisement

Scopul investigației pe termen lung este recuperarea fondurilor furate, precum și identificarea tuturor părților care au profitat de pe urma fraudei”, menționează BNM.

Dovezi clare cu privire la implicarea crucială a lui Ilan Shor

Prima etapă a investigației în curs ”a confirmat concluziile inițiale raportate la finalizarea investigației preliminare anterioare și a dezvăluit dovezi clare cu privire la implicarea crucială a dlui Ilan Shor, precum și a companiilor și persoanelor asociate cu dumnealui (împreună: ”Grupul Shor”) în frauda dată”, se arată în comunicatul BNM.

În special, informația colectată și analizată de Kroll a confirmat că ”Grupul Shor a avut tangență cu achiziționarea acțiunilor celor trei bănci din Republica Moldova în anii 2012-2014, a controlat direct deciziile importante ale celor trei bănci, inclusiv deciziile cu privire la acordarea ”creditelor” în favoarea companiilor interconectate, fără vreo intenție de returnare din partea acestora, a creat o rețea de companii prin care fondurile obținute prin fraudă au fost sustrase și spălate, și a obținut o parte semnificativă din fondurile furate.

La această etapă, Kroll a identificat tranzacții în sumă de peste 350 milioane dolari, care pot fi direct atribuite fraudei care a avut loc în cele trei bănci din Republica Moldova”, precizează comunicatul Băncii centrale.

Potrivit BNM, spălarea și disiparea fondurilor fraudate s-a efectuat printr-o rețea extinsă de companii și conturi bancare în multiple jurisdicții, inclusiv prin conturi ale băncilor din Republica Moldova, Letonia, Estonia, Rusia și Cipru, iar în prezent sunt întreprinse măsuri pentru urmărirea fluxului fondurilor pentru a identifica toate persoanele care au profitat de pe urma fraudei.

Reprezentanții companiei Kroll care investighează fraudele din sistemul bancar din Republica Moldova au fost săptămîna trecută la Chișinău, prezentând un „raport de progres” în investigarea fraudei. Potrivit estimărilor companiei, din exterior se vor recupera între 30 și 35% din banii sustrași, iar alte două miliarde de lei sunt în Republica Moldova, a anunțat președintele Parlamentului Andrian Candu.

În același timp fostul președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii Ilan Shor susține că este nevinovat, iar cifra de un miliard dolari care se vehiculează că ar fi fost furată de la BEM este un mit. 

Citiți și: Unde-i miliardul? Milionarul Ilan Shor spune că a fost mai puțin



Oportunitati