Cum a reușit Moldtelecom să majoreze cu 50% profitul. A plătit de 2,5 ori mai puțin impozit pe venit

shadow
Joi, 24.03.2016 07:41   2681
Societatea Moldtelecom a finalizat anul 2015 cu un profit net de 94,2 milioane lei, cu 50% mai mult decât în anul 2014, arată datele raportul anual al companiei.

Una dintre cele mai mari companii ale statului, SA Moldtelecom a reușit să obțină în anul 2015 o creștere importantă a veniturilor și profitului, arată raportul anual. Aceasta după ce în ultmii 5-6 ani afacerile companiei au fost în regres.

Astfel în anul 2015 Moldtelecom a înregistrat o cifră de afaceri de 2,26 miliarde de lei, cu 145 de milioane lei mai mare decât în anul 2014.

O creștere și mai spectaculoasă a avut profitul net care s-a majorat cu circa 50%. Astfel în anul 2015 operatorul național de telefonie fixă a contabilizat un câștig de 94,2 milioane de lei, cu 31,3 milioane mai mult față anul 2014.

O astfel de evoluție pare a fi un semnal bun pentru una dintre cele mai mari companii controlate de stat (Guvernul deține 100% din acțiuni).

Advertisement

Datele din raportul anual al companiei oferă unele explicații ale acestei creșteri. Astfel Moldtelecom a avut în anul 2015 un profit brut de 511,4 milioane de lei, cu 143 de milioane mai mult ca în 2014.

Circa 212 milioane de lei din acest profit a mers la acoperirea cheltuielilor operaționale, peste 81 de milioane au fost cheltuieli administrative, iar 75 de milioane de lei au trecut la categoria "Alte cheltuieli din activitatea operațională".

În consecință Moldtelecom a avut un profit de 191,6 milioane de lei din activitatea operațională, cu 73 de milioane de lei mai mult ca în 2014. Dar ca urmare a creșterii de aproape 2,5 ori (de la 39,8 la 91 de milioane de lei) a pierderilor din alte activități, profitul Moldtelecom până la impozitare a constituit doar 100,65 de milioane de lei.

În raport nu este specificat care activități au generat astfel de pierderi, dar anterior activitățile de prestare a serviciilor de telefonie mobilă erau generatoare de pierderi.

În final profitul Moldtelecom a constituit 94,2 milioane de lei, compania achitând în bugetul statului un impozit pe venit de 6,45 milioane de lei, de 2,5 ori mai puțin ca în anul 2014.

De notat că Moldtelecom deține active de 4,3 miliarde de lei cu 2,3% mai mari față de anul 2014. În același timp pasivele au ajuns la 5,95 miliarde de lei.

Companiile statului au datorii cât o treime din PIB



Oportunitati