Expert: O nouă criză ar putea lovi sistemul bancar

shadow
Sâmbătă, 30.01.2016 06:49   2417
O evaluare a sistemului bancar moldovenesc realizată de economistul Alexandru Fala arată că sunt cel puțin trei factori ce pot provoca o nouă criză bancară

Situația din sistemul bancar moldovenesc rămâne în continuare extrem de dificilă, iar lichidrea celor trei bănci (Banca de Economii, Unibank și Banca Socială) după devalizare nu a dus lao îmbunătățire a situației, constată într-o analiză economistul Alexandru Fala de la Centrul Expert-Grup.

"Anul 2015 poate fi considerat unul de cotitură pentru sectorul bancar, atunci când suprapunerea deficiențelor sistemice și tranzacțiile frauduloase a generat o criză fără precedent. Astfel, reducerea depozitelor atrase și înrăutățirea calității portofoliilor de credite au cauzat mai multe dificultăți pentru instituțiile financiare", susține expertul.

Se atestă o scădere a încrederii populației în bănci

În opinia lui Alexandru Fala, în ciuda înăspririi drastice a politicii monetare, efectele anti-inflaționiste întârzie să apară din cauza unei sensibilități mai mari a populației la evoluțiile cursului.

Advertisement

„Sensibilitatea exagerată a moldovenilor față de evoluțiile cursului valutar, precum și anticipările pesimiste privind dinamica economică, cauzează eficiența redusă a măsurilor dure de politică monetară”, a conchis Fala.

Potrivit expertului, sectorul bancar resimte deja efectele asociate lipsei încrederii din partea populației, prin diminuarea soldului depozitelor în valută și în monedă națională.

"Astfel, diminuarea depozitelor însoțită de înrăutățirea calității portofoliului de credite ar putea crea un anumit deficit de lichiditate în sectorul bancar. În această situație, multe bănci vor fi nevoite să procure mijloace bănești de la BNM, ceea ce ar putea majora și mai mult costurile de împrumut în contextul înăspririi politicii monetare.

Acest scenariu ar putea fi generat de următoarele riscuri:

  • un nou șoc valutar amplificat de anticipările pesimiste ale populației privind evoluțiile economie;
  • o nouă perturbare a sectorului bancar, cauzată de realizarea schemelor frauduloase;
  • perpetuarea și chiar agravarea crizei politice."

Expertul susține că analiza mai detailată denotă că "la mai multe bănci se atestă atât creșterea rapidă a reducerilor calculate pentru pierderi la active, cât și un raport mare dintre suma reduceri calculate pentru pierderi și soldul activelor. Astfel, procesul de înrăutățire a calității activelor afectează întregul sector bancar", afirma Alexandru Fala.

În opinia lui Fala, toate aceste dificultăți sunt agravate de un posibil comportament pasiv al instituțiilor publice, al căror management nu a fost schimbat după repetatele bulversări ale pieței financiare dintre anii 2011-2014.



Oportunitati