UE promite bani, iar Kremlinul monitorizează situația din Moldova

shadow
Joi, 21.01.2016 13:57   1645
Protestele și alegerea noului guvern al Republicii Moldova a provocat mai multe reacții în cancelariile principalilor jucători din regiune, cae au îndemnat la calm și la abținerea de la violențe.

Votarea noului guvern al Republicii Moldova și protestele ce au urmat și mai continuă la Chișinău au provocat mai multe reacții la nivel internațional. Mesajul de bază a fost îndemnul la calm și abținerea de la violențe. 

Moscova monitorizează

Kremlinul prin purtătorul de cuvânt, Dmitri Peskov, a îndemnat toate părțile să respecte legea și să se abțină de la violențe.  

"Rusia îndeamnă toate părțile să respecte legea și calmul, desigur, și speră că toate forțele care-i susțin pe unii sau pe alți opozanți se vor abține de la orice acțiuni violente", a declarat Peskov citat de RIA Novosti.

Totodată el a precizat că autoritățile ruse "monitorizează foarte atent toate evenimentele din Moldova".

Bucureștiul promite sprijin

În același timp, președintele României, Klaus Iohannis, în discursul susținut la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați la București a declarat că România este decisă să rămână "un susținător ferm al aspirațiilor europene ale Republicii Moldova, să sprijine reformele necesare acestui obiectiv și să fie puternic implicată în mobilizarea solidarității europene, atunci când e necesar, pentru depășirea dificultăților și menținerea cursului european al acestui stat".

Advertisement

„Pe de altă parte, consider că este absolut necesar ca angajamentele asumate de partenerii europeni față de Republica Moldova să fie menținute și extinse odată cu obținerea de progrese în consolidarea statului de drept. Doresc noului Guvern moldovean mult succes în aceste demersuri", a mai spus președintele român, citat de Agerpres.

UE va relua finanțarea, doar după un acord cu FMI

Comisarul UE pentru Extindere, Johannes Hahn, a declarat miercuri seară la Strasbourg că în Moldova „UE ar trebui să susțină orice guvern care este gata să întreprindă reformele necesare”, potrivit radio Europa Liberă.

Vorbind în cadrul unei dezbateri pe marginea implementării Acordurulor de Asociere și a Acordurilor de Comerț Aprofundat și Liber Schimb dintre UE și, respectiv Moldova, Ucraina și Georia, Hahn a adăugat : „UE va sprijini acest nou guvern tocmai votat de Parlamentul de la Chișinău cu tot ce e nevoie, de la resurse umane la bani. Știm bine că este nevoie de bani, iar îndată ce FMI își va da acordul vom debloca finanțările.”

Comisarul UE pentru extindere a amintit faptul că de la 1 ianuarie și Regiunea transnistreană are posibilitatea să facă comerț preferențial cu UE , și că acest lucru va contribui la „detensionarea conflictului ”.

Oficialul european s-a plâns însă că „guvernul de la Chișinău nu a implementat o serie de reforme importante”.

Acesta a amintit de situația politică „extrem de instabilă la Chișinău”, care, a arătat el, „este un obstacol în calea implementarii eficiente a Acordului de Asociere ”. „Din această cauză, Moldova nu poate profita de toate oportunitățile acestor acorduri, ” a spus comisarul.

„Țara are nevoie urgentă de o conducere stabilă, hotărâtă, care să fie capabilă să abordeze o serie de chestiuni problematice, inclusiv corupția la nivel înalt. De aceea Moldova trebuie să adopte reforme în sectoare cheie ca cel financiar, mass media și administrație publică", a mai declarat Johannes Hahn.

Citiți și: Guvern votat accelerat și contestat în stradă



Oportunitati