Cum s-a schimbat piața creditării după retragerea licențelor celor trei bănci jefuite

shadow
Joi, 26.11.2015 08:47   1809
Portofoliul de credite al băncilor moldovenești s-a diminuat cu aproape nouă miliarde de lei într-un an și cu peste patru miliarde de lei într-o lună.

La finele lunii trecute băncile moldovenești aveau în total acordate credite de 39,36 miliarde de lei față de 43,78 miliarde la sfârșitul lunii septembrie și față de aproape 48 miliarde acum un an. De remarcat că în octombrie, 2013 volumul creditelor acordate era similar cu cel de anul acesta.

Băncile lichidate aveau acordate credite de 4,17 miliarde de lei la momentul retragerii licenței

Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă excluderea din statistici a rezultatelor celor trei bănci devalizate, Banca de Economii, Unibank și Banca Socială, cărora li s-a retras licențele în luna septembrie.
Acestora le reveneau acum un an 11,64 miliarde de lei din portofoliul total de credite al băncilor moldovenești și 4,17 miliarde la momentul retragerii licenței. Este interesant faptul că în anul 2013 volumul creditelor celor trei bănci era asemănător cu cel din momentul închiderii instituțiilor.

Primelor două bănci le revine peste jumătate din volumul creditelor acordate

Cele mai mari două bănci moldovenești, Moldova Agroindbank și Moldinconbank și-au majorat semnificativ volumul creditelor față de acum un an, cumulând în total peste 22 miliarde de lei.

Advertisement


Astfel, portofoliul de credite al MAIB era la sfârșitul lunii trecute de 11,47 miliarde de lei față de 10,43 miliarde acum un an iar cel al Moldinconbank era de 10,35 miliarde față de 8,3 miliarde în octombrie, 2014.
Cea de-a treia bancă din sistem, Victoriabank, rămâne considerabil în urmă cu un portofoliu de credite de 5,9 miliarde de lei, în scădere apropo față de acum un an cu circa 180 milioane de lei.

Portofoliul ultimelor două bănci este de patruzeci de ori mai mic decât portofoliul primelor două

La celălalt capăt, cele mai mici portofolii de credite erau deținute la sfârșitul lunii trecute de către Eurocreditbank, suma împrumuturilor acordate a căreia era de 187,5 milioane de lei și Comerțbank, care avea oferite credite de 388,6 milioane de lei.

Ambele au oferite credite în valoare de 575 milioane lei, volumul fiind de circa38 de ori mai mic decât cel al MAIB și Moldinconbank.

În pofida trendului din ultima perioadă de împrumutare mai mult în valută, cea mai mare parte a creditelor acordate pe întregul sistem bancar rămâne de departe a fi în lei.
Din totalul de 39,36 miliarde, 22,59 miliarde sunt acordate în lei, 9,95 miliarde în euro și 6,77 miliarde în dolari. O sumă de 46,23 milioane de lei este cordată în altă valută, e altfel aceasta revine în întregime Moldinconbank.

Ratele mari ale dobânzilor descurajează creditarea

Nu doar lichidarea celor trei bănci și excluderea lor din statistici au contribuit la reducerea portofoliului de credite pe sistemul bancar.

Ratele dobânzilor la împrumuturi, aplicate de către băncile comerciale, care au ajuns la 15,75% în octombrie îi descurajează pe moldoveni să se împrumute în lei. Astfel, Volumul creditelor  noi acordate în lei a fost în octombrie aproape cel mai mic din acest an, cifrându-se la 1,1 miliarde lei. Pe de altă parte, a crescut volumul împrumuturilor acordate în valută, însă acesta nu este pe măsură să oprească tendința de diminuare a creditării pe sectorul bancar.

 



Oportunitati