Posibil atentat la viața unui om de afaceri

shadow
Sâmbătă, 10.10.2015 13:20   3817
Un automobil de lux Mercedes Gl 350 a explodat, sâmbătă dimineață, în apropierea selectului centru de fitness și sport Ecosport Gym, de pe strada Mateevici din Capitală.

Un posibil atentat la viața unui om de afaceri din Chișinău. Automobilul de lux al acestuia, un Mercedes GL 350 a exploadat, în această dimineață în timp ce se afla în apropierea clubului de fitness și sport Ecosport Gym și a restaurantului La Sarchis de pe strada Mateevici.

Potrivit deschide.md, automobilul ar fi staționat lângă scara unui bloc de pe strada "Alexei Mateevici", unde liderul Partidului Nostru Renato Usatîi deține un apartament.

Advertisement

Adrian Jovmir, ofițer de presă la Direcția de poliție a municipiului Chișinău a declarat pentru Mold-Street că în urma exploziei nu a avut de suferit nimeni.

"Nu cunoaștem deocamdată cauzele acestei explozii, dar pot să va spun că nimeni nu a avut de suferit. Cazul este de abia la faza inițială de investigație", a afirmat Adrian Jovmir.

Potrivit altor surse, șoferul omului de afaceri a sărit în ultimul moment din automobil, după ce a auzit un zgomot suspect.

Aceleași surse spun că mașina aparținea unui om de afaceri, originar din Caucazul de Nord, Rusia. Ar fi vorba de Salmanov Zulpukar, care deține în Moldova firma Socam Development, cu domenii de activitate comerț cu ridicat și construcții de clădiri și rețele inginerești.

Potrivit registrelor elvețiene Salmanov Zulpukar a fost în anii 2010-2012 manager al companiei Selectiva AG și avea domiciliul la Moscova, Rusia.



Oportunitati