Un mega-proiect energetic blocat de patru ani

shadow
Vineri, 02.10.2015 10:13   3561
De patru ani Corporația Financiară Internațională și compania Renovatio Group încearcă fără succes să investească în producerea energiei regenerabile în Republica Moldova.

Corporația Financiară Internațională și compania Renovatio Group au prezentat zilele trecute proiectul Parcului eolian Vulcănești, care presupune construcția unui parc cu 60 de turbine eoliene, ce va avea o capacitate de 120 MW.

Guvernul promite, dar proiectul bate pasul pe loc

Însăși compania anunță despre un parc de eoliene cu capacitatea de 350 MW.

Potrivit unei informații difuzate de Moldpres, compania a planificat darea în exploatare a parcului până în anul 2016.

Proectul s-ar bucura de susținerea viceprim-ministrului Stephane Bride, ministru al Economiei, care a salutat această inițiativă și a menționat în cadrul unei intrevederi cu reprezentanții IFC și Renovatio Group că Republica Moldova își va putea asigura securitatea energetică prin diversificarea surselor de energie, inclusiv din surse regenerabile.

"Implementarea proiectelor de energie regenerabilă este o alternativă de viitor pentru Moldova. După cum se știe, în Europa, fotovoltaicele, eolienele și alte surse naturale de energie au o pondere importantă în consumul total al țării”, a spus vicepremierul.

Advertisement

Potrivit reprezentanților companiei Renovatio Group, Parcul eolian Vulcănești va genera o cantitate de energie electrică care va asigura aproximativ 10%-13% din consumul total anual din Republica Moldova.

Renovatio deține avizul tehnic de racordare la rețeaua electrică, terenul pentru construcție, studiul de fezabilitate, studiul geotehnic și studiu topografic, evaluarea impactului asupra mediului. În continuare rămâne de finalizat contractul de racordare și obținerea autorizației de construcție. După încheierea lucrărilor, compania urmează să obțină licență de producere a energiei electrice de la ANRE.

Proiect ce stagnează de patru ani

Despre acest proect se vorbește de patru ani, dar acesta rămâne blocat din cauza lipsei cadrului legal adecvat, dar și a problemelor de ordin tehnic. Or, Moldova nu are capacități de rezervă pentru a asigura producția de energie în cazul în care centralele eoliene staționează. La fel ar trebui să construiască și linii electrice de tensiune înaltă pentru a conecta Parcul la sistemul energetic național.

La începutul anului 2012, despre el se vorbea ca despre unul inovator, deoarcere IFC intenționa să finanțeze investiția prin intermediul Fondului global pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură „IFC-InfraVentures”. Fondul, cu un buget de 100 milioane de dolari, a fost creat în 2009, pentru susținerea cu capital de risc și atragerea capitalului privat în proiecte de dezvoltare a infrastructurii, atât private, cât și în parteneriat public-privat.

Renovatio este un grup internațional de companii ce activează în domeniul energiei regenerabile, atât eoliene cât și solare.

Compania este prezentă în România, Polonia, Grecia, Bulgaria, Italia și Portugalia. Compania operează 228 MW pe piața din România împreuna cu EDPR, și are în dezvoltare peste 1000 de MW în proiecte eoliene și fotovoltaice pe piețele unde este prezentă.

Renovatio este controlată printr-o rețea stufoasă de firme cipriote, de oameni de afaceri din România.



Oportunitati