Jocul de-a legea! Deputații au exclus dintr-o lege înregistrarea autorizației de construcție, dar au lăsat-o în alta

shadow
Sâmbătă, 11.07.2015 08:37   2489
Parlamentul a votat un proiect de lege ce prevede eliminarea înregistrării autorizației de construcție la Inspecția de Stat în Construcții (ISC) înainte de începerea executării lucrărilor. Efectele acestei anulări vor fi însă minore

Deputații au reușit joi, 9 iulie,să voteze în prima lectură o inițiativă legislativă care prevede eliminarea înregistrării autorizației de construcție la Inspecția de Stat în Construcții (ISC) înainte de începerea executării lucrărilor.

Votul a fost cu incidente și chiar cu respingerea inițială a proiectului și apoi cu votarea repetată a acestuia.

Deputatul liberal Iurie Chirinciuc, care a prezentat proiectul a susținut că modificarea este menită să eficientizeze activitatea autorităților publice locale, agenților economici și persoanelor fizice și să elimine neconcordanțele din Legea privind calitatea în construcții, din 2 februarie 1996. Art.21 alin.3 din această lege care prevede că „fără înregistrarea autorizației de construire la Inspecția de Stat în Construcții, se interzice executarea de lucrări la construcții” și  Legea privind autorizarea executării lucrărilor în construcție din 9 iulie 2010, care nu prevede o astfel de obligativitate.

„În majoritatea cazurilor, Inspecția de Stat în Construcții, din motive subiective, tergiversează înregistrarea autorizațiilor de construcție, ceea ce duce la creșterea gradului de corupție și neexecutarea în termen a lucrărilor preconizate”, susțini autorii proiectului.

Totodată autorii susțin că excluderea înregistrării autorizațiilor de construcție la ISC nu diminuează rolul acestei autorități în garantarea unei bune funcționări a sistemului calității în construcții și accentuează că ISC urmează să intervină la etapele de construire și dare în exploatare a construcțiilor.

Advertisement

Excluderea înregistrării autorizației de construcție - un pas pozitiv, dar insuficient

Proiectul a fost criticat de parlamentarii socialiști care au susținut că astfel se va elimina o barieră în calea construcțiilor ilegale. "Doar în capitală există circa 2.000 de construcții ce au probleme cu autorizarea și documentele tehnice", a declarat Vasie Bolea, deputat socialist.

Parlamentarul democrat Marcel Răducan, exministru al Construcțiilor și Dezvoltării Regionale (MDRC), a precizat că eliminarea înregistrării este un pas pozitiv, iar emitentul oricum este obligat să informeze ISC despre eliberarea autoruzației.

"În plus persoana ce dorește să efectueze construcția oricum trebuie să vină la Inspecția de Stat în construcții pentru a obține Cartea Tehnică, fără de care nu poate realiza construcția. Probema este de altă natură. ISC are doar vreo 60 de angajați, care nu reușesc să verifice toate șantierele și calitatea lucrărilor de construcție", a afirmat Marcel Răducan.

Avem o birocratizare excesivă în sistemul construcțiilor

"Eliminarea acestei prevederi e un pas necesar și benefic, pentru că avem o birocratzare excesivă în domeniul construcțiilor", a completat deputatul liberal-democrat Grigore Cobzac.

În schimb liderul liberal Mihai Ghimpu a menționat că existența multor construcții ridicate cu încălcări se datorează faptului că emitenții, adică direcțiile construcții și urbanism din cadrul primăriilor, nu au dreptul de a impune sancțiuni celor ce construiesc ilegal, de la amenzi la demolarea obiectivelor.

În același timp Direcția Juridică a Parlamentului a atenționat asupra faptului că și în alte acte legislative se conține prevederea privind obligativitatea de înregistrare a autorizației de construcție: Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător și Legea privind calitatea în construcții.

„Articolul 177 alin. 1, lit.n din Codul Contravențional prevede sancțiuni pentru neînregistrarea autorizației de construire/desființare la Inspecția de Stat în Construcții și neînștiințarea inspecției despre demararea lucrărilor de construcție”, sesizează legiuitorii, Ion Creangă, șeful Direcției Juridice a Parlamentului. Cu toate acestea, deputații nu au ținut cont de acest aviz.

Veaceslav Potop, director-adjunct al Inspecției de Stat în Construcții a declarat că în prezent Ministerul Construcțiilor examinează posibilitatea elaborării unui proiect care să repare și această "eroare". 

Autorizația în construcții este etapa finală a activității diferitor experți în construcții: proiectul construcției este elaborat de arhitect autorizat, inspectat de un verificator autorizat de Ministerul Construcției, și în final, controlat de diverși specialiști în domeniul construcției din autoritatea locală.



Oportunitati