Situația din sectorul energetic devine critică

shadow
Miercuri, 27.05.2015 06:08   3316
Politica tarifară ambiguă, devalorizarea cu peste 50% a leului au adus în prag de faliment întreprinderile de distribuție a energiei. În plus Moldova este acuzată că nu respectă obligațiile care îi revin în temeiul Directivelor UE

Politica tarifară ambiguă și neajustarea la timp a tarifelor nu figurează printre riscurile majore incluse în proiectul Balanței energetice anuale de perspectivă pentru anul 2015 elaborată de Ministerul Economiei și care urmează a fi aprobat de Guvern.

Cu toate acestea anume neajustarea la timp a tarifelor la producerea, distribuția și furnizarea energiei electrice și a tarifelor la distribuția și furnizarea gazelor naturale reprezintă cel mai mare risc de destabilizare a sectorului energetic cu grave implicații sociale, economice și politice.

Moldova nu respectă Directivele UE

Chiar dacă autoritățile Republicii Moldova vorbesc în continuare despre perspectivele de integrare în Uniunea Europeană și mai ales în spațiul energetic european, unele acțiuni sunt contrare.

Pe 22 mai 2015 Secretariatul Comunității Energiei a emis o notă prin care anunță despre deschiderea cauzei ECS-5/15 împotriva Republicii Moldova. În evaluarea sa preliminară, Secretariatul constată că, „prin neadoptarea tarifele de distribuție ce se aplică tuturor clienților eligibili (inclusiv furnizorilor), Republica Moldova nu respectă obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 2009/72/CE privind normele comune pentru piața internă de energie electrică”.

Totodată Secretariatul afirmă că eșecul Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), de a adopta tarifele de distribuție pentru toți operatorii din sistemul energetic (Gas Natural Fenosa, RED Nord și RED Nord-Vest n.r.) împiedică noii furnizori din țară sau din afara Republicii Moldova să aibă acces la rețeaua de distribuție, deoarece nu există nici un tarif care să li se aplice. „Clienților le este astfel îngrădit dreptul de acces la rețelele de distribuție și, prin urmare, dreptul de a alege în mod liber furnizorul”, precizează Secretariatul Comunității Energiei.

Instituția europeană constată și neîndeplinirea de către ANRE a funcțiilor de reglementare a sectorului de energie „în conformitate cu legislația Comunității Energiei”.

„Pe lângă lipsa tarifelor de distribuție, nivelul actual al tarifelor la curentul electric cu amănuntul, pune presiune asupra sistemului de alimentare cu energie electrică și poate provoca grave probleme de securitate a aprovizionării cu energie”, avertizează Secretariatul. Acesta pune l-a îndoială și independența ANRE, în acest sens existând precedente.

Secretariatul mai precizează că a inițiat o procedură preliminară, al căror scop este de a da Republicii Moldova posibilitatea, în termen de două luni, pentru a reacționa la afirmația de non-conformitate cu legislația Comunității Energiei, și care să permită Secretariatului să stabilească fondul complet al cazului.

Directorul ANRE: Ițele duc la Gas Natural Fenosa

Sergiu Ciobanu, directorul ANRE spune că este la curent cu nota emisă de Secretariatul Comunității Energetice și sugerează că aceasta ar face lobby pentru Gas Natural Fenosa.

„Este deocamdată o dispută și nu e procedură de infringement. Este evident că se datorează unei plângeri depuse de Gas Natural Fenosa, dar noi nu am încălcat nimic. Pentru Gas Natural Fenosa am aprobat tariful de distribuție încă în luna ianuarie 2015, imediat ce au trecut de toate procedurile de reorganizare. Cât despre RED-urile de stat apoi și aici nu e vina noastră că trebuie să așteptăm până când acestea vor fi reorganizate”, a declarat pentru Mold-Street, directorul ANRE.

Sergiu Ciobanu spune că în privința tarifelor de furnizare se mai efectuează calcule. „Pentru consumatorii Gas Natural Fenosa calcularea noilor tarife este aproape de final, dar în cazul RED Nord și RED Nord-Vest, apoi nu avem pentru cine face calcule”, a mai adăugat demnitarul.

Advertisement

Electrica vrea să cumpere Gas Natural Fenosa. Silvia Radu: De 15 ani suntem de vânzare

Totodată directorul ANRE nu exclude că presiunile exercitate de Gas Natural Fenosa ar avea un alt context. „Mă tem că la mijloc ar putea fi dorința de a vinde cât mai scump compania, iar ajustarea tarifelor să nu fie o precondiție în acest sens. Nu întâmplător circulă vorbe prin piață”, adăugat Sergiu Ciobanu.

Şeful autorității de reglementare s-a ferit să spună care ar putea fi mărimea viitoarelor tarife. „Practic suntem pe ultima sută de metri. Discutăm valoarea devierilor financiare acumulate ca urmare a neajustării la timp a tarifelor. Ei susțin că devierile sunt mai mari de un miliard de lei, noi considerăm că sunt mai mici. Cele mai mari devieri financiare s-au acumulat în primele 4-5 luni ale anului 2015, ca urmare a devalorizării leului. Până la 1 ianuarie 2015 devierea era aproximativ de trei bănuți la un kilowatt”, a mai afirmat Sergiu Ciobanu.
Totodată el și-a exprimat încrederea că în scurt timp va fi modificată Metodologia tarifară astfel încât rata de rentabilitate din sector să fie redusă de la actualul nivel de 15%, până la un nivel mediu regional.

Cine vrea să falimenteze RED-urile

În același timp companiile de distribuție a energiei anunță că din cauza neajustării tarifelor la energia electrică s-au pomenit într-o situație financiară dificilă care pune în pericol securitatea energetică a Republicii Moldova.

„Gas Natural Fenosa își menține poziția sa exprimată public în repetate rânduri conform căreia tariful reprezintă unica sursă de finanțare a serviciului reglementat de distribuție și furnizare a energiei electrice și el trebuie ajustat fără întârziere de fiecare dată, când se întrunesc condiții obiective justificate economic pentru aceasta, în strictă corespundere cu prevederile Metodologiei tarifare în vigoare”, se arată într-un răspuns oferit de companie redacției Mold-Street.

Potrivit grupului spaniol „amânarea nejustificată a actualizării tarifelor duce în mod inevitabil la acumularea de datorii, care afectează grav activitatea întreprinderilor din domeniu și pun în pericol fiabilitatea și continuitatea livrărilor energiei către consumatori, iar în ultima instanță și securitatea energetică a țării”.

RED-urile de stat se îngloadă în datorii

Mihai Didilica, director general al RED Nord din Bălți spune că pe zi ce trece situația financiară a întreprinderii se agravează.

„Situația creată ne afectează foarte mult și întreprinderea este pusă practic pe butuci. Am terminat anul 2014 cu pierderi de 14 milioane de lei, după ce ani în șir am avut profit. În primele patru luni ale acestui an pierderile au crescut și mai tare. În prezent nu avem bani pentru a continua programul de investiții aprobat de ANRE, nu suntem în stare să plătim la timp salariile și am putea fi nevoiți să operăm și reduceri de cadre”, a precizat managerul.

Potrivit lui Didilica, RED Nord a acumulat datorii enorme față de furnizorii de curent. „Unii cred că dacă nu se stinge lumina totul este în regulă. Situația este însă foarte dificilă. Astfel conform contractului cu întreprinderea Energocom noi trebui să plătim în avans livrările de energie, dar la ziua de astăzi (26 mai 2015 n.r.) avem restanțe de 27 de milioane de lei. Față de CET-uri datoriile sunt și mai mari. De exemplu doar față de CET-2 avem deja o datorie de 54 de milioane de lei”, a afirmat directorul RED Nord.

Mihai Didilica a explicat și de ce s-a întârziat cu procedura de reorganizare. „Pentru aceasta era nevoie de o hotărâre de Guvern. Din păcate o perioadă lungă nu am avut un Executiv funcțional și decizia de separare a activităților de furnizare și distribuție (trebuia să fie încă un an în urmă n.r.) fost adoptată abia la finele lunii aprilie 2015. Dacă totul merge în regim normal și conform legislației, apoi toate procedurile ar putea fi finalizate la 1 august 2015”, a menționat managerul.

ANRE este o instituție subordonată politic

Victor Parlicov, exdirector general al ANRE susține că situația creată este rezultatul implicării politicului în activitatea de reglementare, și în special în procesul de aprobare a tarifelor.
„Este deja evident că de facto ANRE nu mai este instituție independentă, ci una dominată de factorul politic. În acest sens, vorbesc de la sine declarațiile Președintelui Parlamentului Andrian Candu, dar și comportamentul docil al ANRE, care acționează strict în albia acelor declarații”, a declarat expertul.

În opinia lui Victor Parlicov, subjugarea reglementatorului de către factorul politic ne va costa foarte scump.
„Societatea va plăti pentru asta cel puțin în câteva moduri. În primul rând va crește riscul de țară, iar banii care vor veni în Moldova pentru sectorul energetic vor fi mult mai scumpi, și aceste costuri suplimentare vor trebui incluse în tarif. În plus, investitorii de bună credință vor amâna deciziile investiționale. Neachitarea la timp a energiei electrice de către RED-uri ne face vulnerabili în primul rând în fața Centralei termoelectrice Moldovenească de la Cuciurgan, care le-ar putea utiliza la negocierea contractelor armatoare, dar si la executarea prezentului contract. Eu nu exclud ca se va ajunge la deconectări de energie”, a precizat exdirectorul ANRE.

RED-urile ar putea repeta soarta Băncii de Economii

Specialistul susține că RED-urile de stat sunt decapitalizate și se vor decapitaliza în continuare, iar acest deficit de capital va fi dedus din prețul de privatizare a acestora, ceea ce va însemna că mai puțini bani vor ajunge în bugetul de stat.
„Nu exclud că aceste tărăgănări se fac intenționat pentru ca apoi RED-urile de stat să fie privatizate pe bănuți, ca și în cazul Băncii de Economii, unde mai întâi în mod conștient s-au creat probleme, cu concursul instituțiilor statului, ca apoi instituția să fie privatizată la un preț derizoriu”, a adăugat Victor Parlicov.

La mijlocul lunii martie 2015 toate cele trei rețele de distribuție a energiei și compania Moldovagaz au solicitat ajustarea tarifelor cu 30-50%, în special ca urmare a devalorizării cu peste 50% a leului moldovenesc. După câteva ședințe publice ANRE a amânat adoptarea unor decizii.

Totodată președintele Parlamentului, Andrian Candu a anunțat în cadrul unei emisiuni la Publika TV că tarifele la gaze și energie electrică trebuie să rămână la același nivel fel.

Gazul se poate scumpi cu circa 30%, iar curentul cu aproape 50%

Moldova fără energie? Gas Natural Fenosa nu are cu ce plăti pentru curent

* * *

"Acest material a fost realizat în cadrul proiectului "Jurnalismul business de investigație pentru transparență și integrarea europeană a Moldovei”, implementat de Business News Service (Mold-Street.com) cu suportul fundației americane National Endowment for Democracy (NED). Opiniile exprimate în cadrul articolului aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția NED sau a Guvernului SUA.”



Oportunitati