O investiție de 140 de milioane de lei în Aeroportul Chișinău

shadow
Duminică, 17.05.2015 15:12   3137
După un an de la startul lucrărilor de construcție parcarea multietajată de la Aeroportul Internațional Chișinău a fost dată în exploatare.

Compania Avia Invest anunță că a dat în exploatare parcarea multietajată de la Aeroportul Chișinău, aceasta fiind una dintre cele mai mari din Republica Moldova. Parcarea are peste 800 de locuri și este amenajată în fața complexului aeroportuar, iar costul lucrărilor este de aproximativ șapte milioane de euro, sau circa 140 de milioane de lei.

Potrivit administrației companiei, în prima perioadă de exploatare, toți clienții vor putea beneficia gratuit de serviciile parcării noi. Totodată pentru a identifica rapid locația autovehiculului, fiecare nivel este marcat cu o culoare diferită: galben, portocaliu, gri și roșu. La nivelul superior sunt locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități.

De asemenea, sunt prevăzute două lifturi pentru transportarea persoanelor și a mărfurilor, rampe de trecere între niveluri pentru vizitători și vehicule, sistem de control și supraveghere video, dispozitive de informare și alte echipamente necesare în conformitate cu standardele europene. Fiecare pilon din parcare este dotat cu colțuri reflectorizante din cauciuc și bordura din cauciuc pentru a evita deteriorarea automobilelor", se menționează într-un comunicat al companiei

Construcția parcării multietajată face parte din proiectul investițional al Avia Invest, companie care a luat în concesiune în august 2013, Aeroportul Internațional Chișinău pentru o perioadă de 49 de ani.

Advertisement

În prezent la Aeroport sunt efectuate lucrări de extindere și reconstrucție a terminalului pentru a putea deservi un număr mai mare de călători. Pentru construcția și modernizarea terminalului, care va fi gata în iunie 2015, se vor cheltui 11 milioane de euro. Alte 60 de milioane de euro vor fi alocate pentru reconstrucția pistei de decolare și aterizare. Volumul investițiilor întreprinderii concesionale urmează să fie de cel puțin 240 milioane euro.

Aeroportul Chișinău „a zburat” în ofshore

Acordul de concesiune a Aeroportului Chișinău a fost semnat la 30 august 2013, între Agenția Proprietății Publice și compania Avia Invest, fondată pe 2 august 2013, cu un capital social de 85,1 milioane de lei, divizat în părți egale între societatea pe acțiuni Habarovski Aeroport și holdingul Kolomenski Zavod.

Ambii fondatori erau din Rusia și în spatele lor se aflau două grupări oligarhice. La Kolomenskii Zavod coproprietar era Serghei Glinca, un prosper om de afaceri moldovean (locul 154 în topul Forbes 2013 al celor mai bogați ruși), cu o avere de 650 de milioane de dolari.

În primăvara anului 2014 acționar majoritar la Avia Invest ajunge firma Komaksavia, care are un capital social de doar 100.000 de ruble rusești (circa 1.300 de euro) și care a fost fondată la începutul 2014 de Habarovski Aeroport, cu o contribuție de 1% din capital, și Upravliaiușcia Kompania Komaks (UK Komaks) - cu 99%.

Aeroportul Chișinău, lider european după creșterea traficului de pasageri în 2014

În anul 2014 traficul aerian de pasageri prin Aeroportul Internațional Chișinău a înregistrat o creștere de 34,8%, de șase ori mai mare decât media europeană de 5,4%, arată un raport al Airports Council International-Europe.

În consecință Aeroportul Chișinău ocupă locul întai în clasamentul european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creștere a traficului aerian în anul 2014, atât la categoria sub cinci milioane de pasageri, cât și în clasamentul general.



Oportunitati