Şeful Fiscului dezvăluie unde se fac cele mai mari evaziuni fiscale

shadow
Marţi, 20.01.2015 08:30   1351
Ion Prisăcaru, șeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS) susține că evaziunea fiscală este practicată pe larg în economia Moldovei, inclusiv de către agenții economici care au fost chemați să se conformeze voluntar.

Rezultatele activității Serviciului Fiscal de Stat pentru 2014 demonstrează un trend ascendent al veniturilor încasate la Bugetul Public Național, dar, în același timp, scot în relief o serie de probleme ce nu mai pot fi tolerate, a declarat șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul unei ședințe de lucru cu funcționarii din cadrul Fiscului.

Ion Prisăcaru a menționat că, deși pe parcursul lui 2014 autoritatea fiscală națională a pus accentele pe conformarea voluntară a contribuabililor, analiza detaliată a situației din diferite domenii ale economiei naționale arată că evaziunea fiscală este practicată pe larg, inclusiv de către agenții economici care au fost chemați să se conformeze voluntar.

De la turism la exportul de nuci, schimburi valutare la importul de citrice

"Astfel, exportatorii de nuci au diminuat substanțial volumul impozitelor achitate la buget, pe fundalul unei creșteri substanțiale a exporturilor și eliminării taxei ”pe nuc”, se precizează într-un comunicat al Fiscului.

O situație similară este atestată în domeniul turismului, unde după mai multe întrevederi de conformare cu agenții economici din domeniu, au fost depistate încălcări "la reflectarea veniturilor și la remunerarea muncii, ceea ce provoacă diminuarea considerabilă a sumelor achitate la buget".

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele

fara inregistrare sau abonament





Teme: Infracțiuni economice   Legislația și reglementările  

Advertisement

Oportunitati