Moldova întrece România și Ucraina la capitolul acces la Internet

shadow
Luni, 12.01.2015 05:55   2888
Rata de penetrare a internetului în Republica Moldova constituie 61%, mai mare ca în România, Croația sau Ucraina, arată un studiu realizat de compania poloneză de cercetare și consultanță Gemius.

În ultimii ani se atestă o creștere rapidă a numărului de smartphone-uri și tablete vândute în Republica Moldova. Cu toate acestea moldovenii le folosesc încă puțin pentru a naviga pe internet, computerele fiind în continuare folosite pentru a genera circa 99%din accesările paginilor web, arată un studiu realizat de compania poloneză de cercetare și consultanță Gemius.

În topul realizat de companie Republica Moldova ocupă ultimul loc din 18 în Euro­pa Centrală și de Est în privința traficului realizat de pe dispozitive mobile (tablete și smartphone-uri), în urma Belarusului și Ucrainei, care înregistrează cote de 2% la tablete și 3-4% la smartphonuri.

Datele însă par a fi eronate, pentru că în raportul său Gemius susține că după rata de penetrare Moldova este la mijlocul clasamentului. În plus constată că în iunie 2012 cotele traficului realizat de pe dispozitive mobile erau chiar mai mari decât în iunie 2014.

Advertisement

Totodată datele statistice prezentate de Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI) arată că în trimestrul III al anului 2014 se atestă o creștere de două ori a traficului internet realizat de pe dispozitive mobile, comparativ cu trimestrul III din 2012.

La fel veniturile din serviciile dedicate de acces mobil în bandă largă au ajuns în 9 luni ale anului 2014 la 219 milioane de lei, cu 15% mai mult ca în aceeași perioadă a anului trecut și au reprezentat circa 26% din veniturile de la prestarea serviciilor de Internet. La nivelul Euro­pei Cen­trale și de Est, ponderea traficului realizat de pe dispozitive mobile a atins 10%, de la 3% în ianuarie 2011.

Dorel Samoilă, vice-director la VivaKi Moldova susține în studiu că era telefoniei mobile a ajuns în țara noastră doar în ceea ce privește accesibilitatea la internet mobil. "Avem conexiune 3G la mare viteză și la un preț de 5-7 euro pe lună. Dar era mobilă nu a venit încă în ceea ce privește utilizarea dispozitivelor mobile pentru internet", constată specialistul.

Potrivit lui Samoilă, Republica Moldova va urma tendințele din regiune, prin urmare, creșterea utilizării internetului de la dispozitivele mobile este o chestiune de 1-2 ani.

"Evoluția va fi infuențată de faptul că PayPal adăugat Republica Moldova pe lista sa de țară de funcționare, dar și de calitatea înaltă a serviciilor de internet mobil, iar aceasta este o oportunitate uriașă pentru magazine online. În al doilea rând, creșterea va veni de la activarea campaniilor mobile de publicitate, care nu folosesc această opțiune acum, mai ales din cauza lipsei de date în suma de utilizatori de smartphone-uri și internet mobil (pe smartphone-uri și tablete)", susține expertul.



Oportunitati