Leul se pregătește de o nouă depreciere: un dolar poate ajunge la un curs de 15,80 lei

shadow
Miercuri, 03.12.2014 06:18   2170
După o relativă întărire în ultima săptămână a lunii noiembrie, moneda națională și-a reluat deprecierea și a coborât la o cotație de 15,09 lei pentru un dolar. Experții spun că deprecierea va continua

În ultimele trei luni leul moldovenesc s-a depreciat față de dolarul american cu circa 7,5%, iar în luna noiembrie cu 2,5%. În același timp după ce pe 19 noiembrie leul a înregistrat un nou minim istoric, coborând la 15,11 lei pentru un dolar, iar la casele de schimb s-a ajuns și la 15,15-15,20 lei pentru un dolar a urmat o apreciere.

Aceasta s-a datorat intervențiilor Băncii Naționale a Moldovei pe piața valutară, care a vândut în luna noiembrie circa 100 de milioane de dolari pentru a calma cererea. De astăzi leul și-a reluat deprecierea și cursul oficial iarăși se apropie de 15,10 lei.

"În condițiile în care asistăm la o veritiabilă panică pe piața valutară din Rusia, iar în Republica Moldova la probleme majore în sistemul bancar, cursul de schimb se îndreaptă spre nivelul de rezistență situat între 15,60 și 15,80 lei pentru un dolar", consideră Sveatoslav Mihalache, doctor în economie, expert financiar la Alpha Invest.

Advertisement

În opinia economistului deprecierea leului este influențată atât de criza din Rusia și Ucraina, cât și de situația economică și financiară dificilă din țara noastră. "Ultimele evoluții denotă că avem probleme majore în sistemul bancar, iar Banca Națională este una dintre instituțiile ce poartă răspunderea pentru această situație. În plus nu avem buget pentru anul viitor, nu este clar când va fi format noul Guvern și sunt probleme și la alte capitole", susține Sveatoslav Mihalache.

Potrivit expertului criza din Rusia ne afectează direct, atât prin impactul mediatic, cât și prin scăderea remitențelor din această țară, care este principala țară sursă de proveniență a transferurilor de bani de la moldovenii aflați la muncă peste hotare.

Probabilitatea ca economia Rusiei să intre în recesiune în următoarele 12 luni a crescut la nivelul record de 75%, din cauza declinului accentuat al cotațiilor petrolului, potrivit unui sondaj Bloomberg în rândul analiștilor.

Banca centrală a Rusiei a redus la zero estimarea de creștere economică pentru 2015 și a prelungit termenul până la care inflația ar trebui să scadă la 4% până în 2016. Economia rusă este sufocată de sancțiunile Statelor Unite și europene, de cele mai ample ieșiri de capital din 2008 și de cea mai ridicată inflație din ultimii trei ani.

Rubla s-a depreciat cu peste 25% față de dolar în ultimele trei luni, înregistrând cea mai slabă performanță în rândul a 170 de monede analizate de Bloomberg. Marți, rubla s-a depreciat cu circ un procent, coborând la 53 unități pentru un dolar. Experții ruși și internaționali nu exclud o depreciere a rublei până la 58 de unități pentru un dolar.

Rezervele valutare se topesc vâzând cu ochii



Oportunitati