Candu: Livrările de gaze din România vor începe abia în 2015

shadow
Joi, 20.11.2014 09:19   3209
Livrarea gazelor românești pe conducta Iași-Ungheni va începe în anul 2015, iar prețul va fi de 280-290 de dolari pentru o mie de metri cubi, susține vicepremierul Andrian Candu

Republica Moldova nu primește și nu va primi în acest an gaze din România prin conducta Iași-Ungheni, susține ministrul Economiei Andrian Candu într-un interviu pentru agenția rusă RIA Novosti.

"Inaugurarea conductei este deocamdată un pas mai mult simbolic. Gazoductul este însă foarte important pentru securitatea energetică a Moldovei. Pentru ca să devină funcțional mai sunt necesare unele lucrări tehnice, care vor fi finalizate anul viitor. Dar chiar și după asta, livrările nu vor fi semnificative - maximum 100-150 de milioane de metri cubi de gaze pe an și vor suficiente pentru a satisface nevoile raioanelor de la frontieră cu România. La capacitate maximă conducta va lucra într-o perioadă de trei-cinci ani", a precizat oficialul.

Potrivit lui Andrian Candu chiaț dacă ar fi gata conducta, România nu ar fi în stare să asigure Republica Moldova cu gaze. "Poate peste cinci sau șase ani, atunci când va începe producția în Marea Neagră.

Advertisement

Numai atunci putem spune că România va fi în măsură să furnizeze Moldovei suficient metan", a mai spus ministrul.

Cât despre eventualul preț al gazelor românești, vicepremierul menționează că va fi de 280-290 de dolari pentru o mie de metri cubi, adică cu 13-14% mai mic decât cel rusesc. "Nu am semnat încă un contract pentru furnizarea de gaze naturale. Avem două oferte - de la Romgaz și OMV Petrom. Ei propun un preț mai mic decât Gazprom, dar din cauza volumelor mici contractul nu este atât de atractiv pentru companii", a mai afirmat ministrul Andrian Candu.

Citiți și: Se caută un vinovat pentru faptul că gazul românesc nu a trecut Prutul

Conducta Iași-Ungheni a fost dată în exploatare la 27 august 2014, iar premierul Iurie Leancă, alături de premierul Victor Ponta, declara atunci că gazul românesc va intra în Republica Moldova de la 1 septembrie.

Lucrările la gazoductul dintre România și Republica Moldova pe ruta Iași-Ungheni, cu o lungime de 44 kilometri, au fost derulate în mai puțin un an și au costat circa 26 milioane de euro. Circa o treime din costurile conductei, adică 7 milioane de euro, a fost suportată din fonduri europene, restul de Guvernul României.

După realizarea conductei Iași-Ungheni mai trebuie realizate investiții de circa 200 milioane de euro, inclusiv pentru o conductă între Ungheni și Chișinău, pentru a permite alimentarea Capitalei. Or, în varianta actuala conducta poate asigura doar 10-30 milioane de metri cubi de gaze, sau 1-3% din consumul Republicii Moldova.

Citiți și: Fără gaz rusesc: O zi iarna, 10 zile vara



Oportunitati