Impactul embargoului: prunele s-au ieftinit de două ori, merele cu 30%

shadow
Luni, 15.09.2014 06:09   2449
Interdicțiile impuse de Rusia la fructele moldovenești au provocat o scădere cu 30-50% a prețurilor la mere și prune la piețele angros din țara noastră.

În Republica Moldova, embargoul impus de Rusia are cel mai mare impact asupra producătorilor de fructe, deoarece aceștia se confruntă cu lipsa accesului la principala piață de desfacere, unde ajungeau circa 90% din mere și 80% din prune. Efectele devin tot mai vizibile și prin scăderea prețurilor la principalele fructe interzise de ruși.

Astfel datele de pe site-ul www.agrimarket-blacksea.com, care monitorizează prețurile de pe cinci piețe angro din Republica Moldova (Chișinău, Bălți, Edineț, Ungheni și Cahul) arată scăderi semnificative ale prețurilor.

La Edineț prunele sunt de două ori mai ieftine ca în 2013

De exemplu în ajunul embargoului, la 17 iulie, prețul mediu al merelor de la piața angro din Chișinău era de 12 lei, fiind cu 50% mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2013. După introducerea embargo-ului merele s-au ieftinit semnificativ. În Capitală au coborât la cinci lei pentru un kilogram și se mențin stabile de o lună și jumătate, fiind la același nivel ca și în 2013.

Cum a evoluat prețul merelor la piețele angros

Mere moldovenesti la o expozitie

La Edineț, unde sunt cele mai mici prețuri la mere, acestea au scăzut în august de la opt lei la 3,5 lei pentru un kilogram, adică de 2,3 ori. Datele de pe portalul agrimarket arată că în aceeași perioadă a anului trecut merele erau cu circa 30% ori mai scumpe. E adevărat că așa și nu s-a ajuns până la prețul minim de 2,5 lei înregistrat la Edineț la începutul lunii august 2013.

Advertisement

 Cum a evoluat prețul prunelor la piețele angros

O ieftinire mai semnificativă se atestă însă la prune. La piața din Chișinău prunele s-au ieftinit de la 12 lei la finele lunii iulie la doar 2,5 lei în prezent, iar la Edineț se vând și cu 1,5 lei kilogramul, față de trei lei în aceeași perioadă a anului 2013. Calculate în euro sau dolari, prețurile sunt chiar de circa 2,5 ori mai mici.

Încasările fermierilor au scăzut cu circa 50%

Cei mai mari perdanți ai acestor evoluții sunt fermierii, care astfel ratează venituri importante, având încasări cu circa 50% mai mici.

Anterior ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, estima la circa 150 milioane dolari (peste două miliarde de lei) potențialele pierderi de pe urma embargoului, introdus de Rusia la 21 iulie 2014. Analiștii FMI sunt mai rezervați și estimează impactul la 0,9% din PIB, sau mai puțin de un miliard de lei.
Surse de pe piață susțin că prețurile la mere nu s-au prăbușit și datorită faptului că o mare parte din fructe ar ajunge pe căi ocolite în Rusia.

Totodată sursele spun că livrările pe piața României și statelor UE de abia vor începe și este dificil de prognozat ce volume vor putea fi livrate și la ce prețuri.
„Este ușor de vorbit, dar pentru a ne reorienta și adapta la cerințele de acolo e nevoie de timp și mai ales de legături directe cu agenți economici. Puțini din Moldova au astfel de posibilități”, a declarat sursa.

Fermierii români îngrijorați de o posibilă „invazie” a fructelor din Moldova

În același timp patronatele din agricultură din România se arată deja îngrijorate de o posibilă „invazie de produse agricole destinate inițial pieței rusești și care, în urma restricției impuse de Federația Rusă au luat calea pieței românești îngreunând astfel comerțul intern pentru operatorii români”, notează capital.ro.

„Prețurile produselor din import sunt mai mici cu 10-15%. Chiar și legumele și fructe din Republica Moldova sunt mai ieftine. Spunem că vrem să susținem această țara, dar până la urmă această situație reprezintă o sabie cu două tăișuri. Putem să-i ajutăm pe producătorii moldoveni, dar nu și pe cei români. Aceștia din urmă sunt obligați de costurile pentru semințe sau pentru motorină să mențină prețurile la un anumit nivel, pentru a fi cât de cât profitabili“, a declarat pentru capital.ro, Ion Cioroianu, consilier în cadrul Asociației Fermierilor din România (AFR).

Mai adăugăm că în piețele agricole și rețelele de magazine nu se face observată o scădere semnificativă a prețurilor la fructele moldovenești. La fel nici în statisticile oficiale. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică în luna august merele, perele și prunele s-au ieftinit cu doar 11% față de luna iulie.



Oportunitati