Proprietarul Eximbank are mari probleme în Italia

shadow
Luni, 09.06.2014 14:46   1449
Veneto Banca are mari probleme acasă. Instituția a avut două inspecții de la banca centrală a Italiei în acest an, în urma cărora i s-a impus „provizioane considerabile aferente creditelor și i s-a cerut să ia în calcul fuziunea cu altă banc

Banca italiană a fost obligată să-și majoreze capitalul, astfel că va lansa în 20 iunie o emisiune de obligațiuni în valoare de 350 de milioane de euro, în urma căreia rata de adecvare a capitalului (Common Equity Tier 1 ratio) ar urma să ajungă peste minimul de 8% impus de Banca Centrală Europeană. În prezent, solvabilitatea băncii (Core Tier 1 ratio) este de 7,2%, în timp ce total capital ratio ajunge la 9,3%. În urma conversiei obligațiunilor în acțiuni, ratele vor creste la 8,4%, respectiv 10,2%, peste limitele minime impuse de BCE, notează bancherul.ro. 
 
Sub supravegherea directă a BCE 
 
Veneto Banca este una dintre cele 15 bănci italienești ce urmează să fie supravegheată direct de Banca Centrala Europeană (BCE), astfel că în prezent este supusă unei evaluări a calității activelor, așa-numitul Asset Quality Review (AQR). "Pentru a putea permite instituțiilor bancare să facă față cu o mai mare ușurință efectelor conjuncturii nefavorabile, Banca Italiei (Banca d’Italia) a solicitat întregului sistem bancar, nu doar Veneto Banca, să constituie provizioane semnificative în scop prudențial. În optica consolidării pieței bancare din Italia care se prezintă foarte fracționată în acest moment, Banca Italiei i-a sugerat băncii să evalueze posibilitatea de a fuziona cu alte instituții.

Advertisement

Veneto Banca considera oportună așteptarea rezultatelor de la verificările privind calitatea activelor (Asset Quality Review) pentru a decide asupra strategiei viitoare.", se menționează într-un răspuns al conducerii instituției. "Ca răspuns la solicitarea Băncii Italiei, Veneto Banca a numit o nouă conducere. În cadrul Adunării Generale a Asociaților din data de 26 aprilie 2014, s-a decis schimbarea componenței Consiliului de Administrație al Băncii. Noul Președinte ales al Veneto Banca este Francesco Favotto, profesor de economie la prestigioasa Universitate din Padova, iar ca Vice-Președinte a fost ales Alessandro Vardanega, fostul președinte al Unindustria Treviso. La conducerea Băncii a ramas Vincenzo Consoli în calitate de Director General." Referitor la riscurile de a-și vinde operațiunile din alte țări reprezentanții băncii au menționat că "în cadrul strategiei generale de simplificare a structurii organizaționale a Grupului, ce urmărește creșterea eficienței și eficacității operative, Veneto Banca - a 12-a bancă din sistemul italian în funcție de active (80 miliarde de euro), având o rețea de circa 600 de filiale în șase țări printre care România, Moldova, Croația, Albania și Elveția, dar și două birouri de reprezentanță în China, la Hong Kong și Shanghai - a finalizat fuziunea prin absorbție cu Banca Italo Romena, care a renunțat astfel la vechiul brand devenind Sucursala București a Veneto Banca. Europa de Est rămâne o zonă strategică pentru Grupul Veneto Banca. Operațiunea de fuziune mai sus menționată reprezintă dovada faptului că acesta dorește să continue sa investească în piața românească, de la care se așteaptă să înregistreze creșteri semnificative în anii viitori.”, se mai precizează în răspunsul Veneto Banca. 
 
Pierderi de 111 milioane de lei în Moldova 
 
Grupul Veneto Banca este prezent pe piața bancară din Republica Moldova din 2006, când a procurat întregul pachet de acțiuni al Eximbank de la milionarul Boris Birstein. Eximbank a terminat anul trecut cu pierderi de 111 milioane de lei, ocupând ultimul loc în clasamentul eficienței bancare din Republica Moldova. Situația nu s-a îmbunătățit în primul trimestru al acestui an, când pierderile au constituit 54 de milioane de lei, potrivit unei analize a companiei EVM Consulting.



Teme:

Oportunitati