Cum au reușit băncile din Moldova să facă profit record de 3,6 miliarde lei în 2022

shadow
Joi, 09.03.2023 05:44   900
Pe parcursul anului 2022, sectorul bancar a făcut față cu succes provocărilor externe, înregistrând venituri și profituri record, susține Banca Națională a Moldovei (BNM).

UPDATE 12.30 Astfel, în 2022 profitul în sistemul bancar a însumat 3,6 miliarde lei, majorându-se cu 58,6% (1,3 miliarde lei) comparativ cu anul 2021.

Veniturile din dobânzi au crescut de șapte ori și ceva

Potrivit BNM, majorarea profitului a fost determinată în special de sporirea veniturilor din dobânzi (la credite și plasamentele băncilor în hârtii de valoare de stat, dar și la plasamentele la Banca Națională) cu 4,5 miliarde lei (88,5%), adică de 7,1 ori, comparativ cu 2021.

Astfel, dobânzile încasate de bănci la credite au reprezintat o sursă importantă de câștig și aceasta – ca urmare a faptului că, de la finele anului 2021, dobânzile la lei au crescut puternic, în condițiile în care și inflația a explodat, în 2022 depășind 30%.

Veniturilor din diferențele de curs valutar au crescut cu 547,6 milioane lei (46,7%), iar veniturilor din onorarii și comisioane – cu 480,1 milioane lei (19,1%).

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele

fara inregistrare sau abonament





Teme: Sistemul bancar și asigurările   Gestionarea banilor publici  

Advertisement

Oportunitati