România a dublat taxa pe importurile și exporturile de energie din și către Moldova și Ucraina

shadow
Luni, 29.08.2022 08:44   1184
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) din România dublează, de la 1 septembrie, tariful reglementat aplicat de operatorul sistemului energetic, Transelectrica, tuturor tranzacțiilor de import, export și tranzit de energie programate cu sistemele electroenergetice ale așa-ziselor „țări perimetrice”, care în cazul României sunt statele vecine nemembre UE – Republica Moldova și Ucraina.

Astfel, tariful va fi majorat de la 0,6 euro/MWh plus TVA (0,714 euro/MWh în total) la 1,2 euro/MWh plus TVA (1,428 euro/MWh în total), relevă date analizate de Profit.ro.

Potrivit legislației UE, tariful este stabilit de Asociația Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport al Electricității (European Network of Transmission System Operators for Electricity – ENTSO-E), care este ulterior implementată la nivelul statelor membre de către autoritățile naționale de reglementare.

Decizia de dublare a tarifului la 1,2 euro/MWh a fost luată de ENTSO-E în a doua jumătate a lunii iulie și este cel mai mare nivel al taxei de la instituirea ei în 2009. De atunci cuantumul a variat de la an la an între 0,5 și 0.8 euro/MWh, neajungând niciodată la pragul de 1 euro/MWh, acum depășit, scrie profit.ro.

Advertisement

Normele UE prevăd că operatorii de transport și de sistem (OTS) din spațiul comunitar primesc compensații pentru costurile aferente găzduirii fluxurilor de energie electrică transfrontaliere în rețelele lor, plătite de către operatorii omologi ai sistemelor de unde provin și unde ajung în final aceste fluxuri. În acest scop, OTS-urile din UE contribuie cu bani la un fond comun.

În schimb, țărilor terțe precum Republica Moldova și Ucraina li se aplică o taxă de utilizare a sistemelor de transport de energie din UE, stabilită în fiecare an la nivelul contribuției estimate per megawatt-oră pe care operatorii de sisteme de transport dintr-o țară UE ar trebui să o verse la fondul comun menționat pe baza fluxurilor transfrontaliere de energie electrică preconizate pentru anul în cauză. OTS-urile terțe își recuperează taxa de la exportatorii și importatorii naționali de energie.

La finalul lunii iunie, ENTSO-E a anunțat că au fost îndeplinite condițiile tehnice preliminare pentru a permite schimburile comerciale de energie electricã între Ucraina și Republica Moldova, pe de o parte, și statele vecine lor membre UE, pe de altă parte.

Asta după ce, pe 24 februarie, sistemul energetic național al Ucrainei și cel al Republicii Moldova, care depinde de primul, au început să funcționeze în regim sincron cu cele din Europa de Vest, inițial în regim de testare, iar din martie definitiv.

Pe 29 iulie, capacitatea de schimb comercial între Ucraina/Republica Moldova și Europa continental a fost majorată de la nivelul inițial de 100 MW la 250 MW, o nouă majorare fiind posibilă în septembrie.

De notat că Republica Moldova și Ucraina discută cu autoritățile europene integrarea lor în mecanismul UE de compensare a costurilor aferente găzduirii fluxurilor de energie electrică transfrontaliere, astfel încât să fie eliminată taxa de utilizare aplicată lor în prezent.



Oportunitati