Cine sunt șefii de la Gazprom ce s-au opus publicării acordului de livrare a gazelor în Moldova

shadow
Marţi, 18.01.2022 11:07   8426
Reprezentanții gigantului rus Gazprom din cadrul Consiliului de Observatori al întreprinderii mixte moldo-ruse Moldovagaz se opun publicării contractului privind livrarea gazelor consumatorilor din Republica Moldova.

Potrivit ministrului infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, în cadrul ședinței din 17 ianuarie 2022, reprezentantul statului a propus spre includere pe ordinea de zi a subiectului cu privire la publicarea celei de-a 19 anexe/acord de extindere a contractului de livrare a gazelor.

„Colegii de la Gazprom au decis să nu includă acest subiect pe ordinea de zi, respectiv contractul rămâne sub clauza de confidențialitate”, a precizat vicepremierul Andrei Spînu în cadrul emisiunii În Profunzime de la ProTV.

Ţinând cont că, în Consiliul de Observatori al Moldovagaz, Guvernul are doar doi membri din cei șase - Veaceslav Negruța, consilierul Președintelui Republicii Moldova în domeniul economic și Constantin Borosan, Secretar de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, - respectiv propunerea nu putea trece fără acordul celor de la Gazprom.

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele

fara inregistrare sau abonament





Teme: Energetica și industria   Prețuri și inflația   Proprietari și manageri  

Advertisement

Oportunitati