Cum Moldova a răscumpărat de la Gazprom o datorie de 140 milioane USD la preț de 4 ori mai mic

shadow
Vineri, 24.12.2021 06:32   21378
Istoria de aproape 30 de ani a relațiilor dintre autoritățile Republicii Moldova și gigantul rus Gazprom este plină nu doar de șantaj cu sistarea livrărilor de gaze sau de cedarea activelor gaziere în contul datoriilor, dar și de succese despre care se vorbește mai puțin.

Unul dintre aceste succese este răscumpărarea unei datorii față de Gazprom la un preț de 4 ori mai mic. Printre arhitecții acestui succes sunt trei doamne.

În vara anului 1999, trei funcționare din Republica Moldova au mers la Moscova. Vizita lor însă era una neoficială, strict confidențială și de ea știau doar câteva persoane de la Chișinău. Nici conducerea Gazpromului nu știa cine sunt de fapt cele trei femei.

Motivul vizitei era răscumpărarea la un preț mai mic a unei datorii de circa 160 milioane de dolari, pe care țara noastră nu o putea plăti. Mold-Street.com a reconstituit povestea acestei operațiuni necunoscute.

Primul conflict al gazelor

La doar câteva luni de la proclamarea independenței, Republica Moldova s-a confruntat cu probleme în asigurarea cu gaze. În iunie 1992, Chișinăul și centrul țării, pe seama căruia revenea peste 50% din consum din Republica Moldova (malul drept al Nistrului), s-a pomenit fără gaze. Autoritățile secesioniste din raioanele de est au blocat livrările, închizând robinetul 26A în apropiere de Tiraspol. Astfel a fost întreruptă pentru totdeauna furnizarea de gaze prin conducta magistrală Odesa-Tiraspol-Chișinău.

A fost primul conflict legat de gazele naturale în spațiul postsovietic, care s-a produs din motive politice. Era exact în timpul conflictului armat de la Nistru. Pentru asigurarea fiabilă cu gaze naturale a Chișinăului și raioanelor din centrul Moldovei, atunci a fost reconstruit de urgență un segment din conducta Râbnița-Chișinău, care însă trece prin zone cu risc mare de alunecări de teren, ceea ce punea în pericol livrările. În următorii ani, din diverse motive, livrările de gaze către Moldova au fost întrerupte de câteva ori.

În noiembrie 1994, din cauza unei datorii de 220 de milioane de dolari, Gazprom a sistat livrările. Furnizarea a fost deblocată doar după ce Moldova a acceptat să creeze împreună cu Gazprom o întreprindere mixtă, căreia Chișinăul i-a cedat conductele magistrale de export. Tot atunci a fost creat și concernul Moldova-Gaz (a nu se confunda cu SA Moldovagaz creată în mai 1999). 

Datoriile și emiterea de obligațiuni de stat de 140 de milioane dolari

Pentru a soluționa chestiunea datoriilor la gaze, acumulate în anii 1994-1996, pe 18 iulie 1996 a fost semnat un nou acord între Guvernul Republicii Moldova și Gazprom.

Cu toate acestea, în următorii ani Republica Moldova acumulează noi datorii de sute de milioane de dolari față de Gazprom, pentru că nu era în stare să achite integral consumul de gaze, iar o serie de plăți se făceau prin barter. Așa că țara risca, în continuare, să rămână fără metan.

Una dintre măsurile luate de Guvernul condus de agrarianul Andrei Sangheli a fost restructurarea datoriei Republicii Moldova pentru livrările de gaze, prin emiterea de către Ministerul Finanțelor și transmiterea către Gazprom a hârtiilor de valoare în sumă de 140 milioane dolari.

Acordul prevedea rambursarea în rate, în decurs de 7 ani a datoriei la o dobândă de 7,5%, iar plata se făcea prin metoda cuponului, cu 2 ani de grație. Adică, Moldova a emis hârtii de valoare (obligațiuni) la care erau atașate cupoane. La plata unei rate, de exemplu, de 70.000 de dolari, se tăia și cuponul și respectiv datoria scădea.

Doar că, din cauza problemelor economice, Republica Moldova a reușit să facă doar câteva plăți, după care a venit criza din 1998 din Rusia, deprecierea leului etc., și nu mai era în stare să continue plățile, iar către anul 1999 doar la aceste obligațiuni datoria cu dobânzi a crescut la peste 160 de milioane de dolari.

Inflația anuală era de 40%, salariul mediu – de doar 300 lei, după ce în toamna anului 1998 cursul leului s-a prăbușit de la 4,7 lei dolari în august la peste 10 lei în noiembrie 1998.

Soluția de răscumpărare a datoriei

Economistul Alexandr Muravschi, care în 1999 era vicepremier în Guvernul condus de Ion Sturza, spune că fiind responsabil și de sectorul energetic a dus negocieri dificile cu Gazprom, încercând să obțină atât tarife mai mici, cât și amânarea unor plăți etc.

Foto Expert-Grup: Alexandr Muravschi, fost vicepremier în anul 1999

„Dar cu fiecare zi era din ce în ce mai greu de făcut. Acest lucru este de înțeles. Rusia și Gazprom erau ele însele în pragul falimentului. Și atunci, în cadrul uneia dintre discuțiile premierului Ion Sturza cu reprezentanții Băncii Mondiale, s-a născut ideea de a răscumpăra datoria de la Gazprom cu discount. Banca Mondială era gata să ne acorde un împrumut în condiții favorabile pentru asta. Singura problemă era că pentru aceasta era nevoie de o întreagă operațiune, pentru ca Gazprom să nu afle că noi suntem cei care le cumpărăm”, povestește fostul vicepremier.

Potrivit lui Muravschi, dacă Gazprom afla că Moldova are bani, ar fi cerut ca ei să meargă la plata unei părți din datorie și ar fi continuat să preseze autoritățile de la Chișinău să achite restul. Astfel că Moldova putea rămâne cu datoria, iar dobânda la obligațiuni ar fi continuat să crească.

„Deservirea acestor obligațiuni era cea mai stringentă problemă. Pentru că Gazpromul putea în orice moment să-ți închidă și robinetul. Deci, când tu ai o datorie externă față de un creditor și acela are niște instrumente cu care să te preseze, inclusiv de ordin economic, poți întâmpina dificultăți ulterioare. De aceea, una din oportunități era ca noi să găsim o soluție cum să răscumpărăm această datorie”, explică Valentina Badrajan, vice-ministru al Finanțelor în acea perioadă (1998-1999).

„Operațiunea trebuia realizată cât mai operativ, pentru că Gazprom cesionase hârtiile unei bănci, care ajunsese în faliment și care căuta să încaseze ceva bani din hârtiile de valoare emise de Republica Moldova”, detaliază Mariana Durleșteanu, fostă ministră a Finanțelor în perioada martie 2008 – septembrie 2009.

Advertisement

Soluția cu răscumpărarea hârtiilor de la Gazprom era recomandată și de experții străini. „Anual Republica Moldova recepționează gaze naturale în valoare de 250 milioane de dolari, dar achită doar 25-30 la sută. Conform situației de la 1 decembrie 1997, datoriile consumatorilor din Republica Moldova fata de Gazprom constituie peste 350 milioane dolari, dintre care două treimi constituie datoriile Transnistriei. Penalitatea pentru plata întârziată pe anii 1994-1997 se estimează la 160 milioane dolari, dintre care peste o jumătate revin Transnistriei”, se menționa în Master-planul pentru sectorul gazier al Chișinăului, elaborat de experții USAID în 1998.

Totodată, ei recomandau ca în decursul anilor 1999-2003 Republica Moldova să-și răscumpere obligațiile de 140 milioane de dolari, emise și transmise la Gazprom pentru restructurarea datoriilor. Or, datoria de stat ajunsese la circa 70% din PIB.

Trei doamne la Gazprom

În situația critică de atunci, autoritățile au mers la un tertip, ca să răscumpere aceste obligațiuni la un preț mai mic decât valoarea de emitere. Or, era evident că Gazprom ar fi dorit să obțină un preț mai mare dacă încerca să o facă cineva de la Chișinău.

Așa că în timp ce Ministerul Finanțelor în frunte cu Anatol Arapu se ocupau de identificarea băncii ce va intermedia tranzacția, Alexandr Muravschi se „plângea” la Gazprom de dificultățile financiare, cerând îndurare și amânarea unor plăți.

Pregătirile pentru această operațiune au durat câteva luni în primăvara-vara anului 1999, în timpul Guvernului condus de Ion Sturza, iar despre intenția de a realiza tranzacția cunoșteau un număr limitat de persoane – 7-8 persoane din Ministerul Finanțelor, Banca Națională a Moldovei și Guvern. Aceștia au participat la consultări, negocieri, atât în țară, cât și în afară și s-au ocupat de pregătirea unor documente relevante.

Foto Expert-Grup: Valentina Badrajan, fostă viceministră a Finanțelor în anii 1994-1999

„În acest context, au avut loc consultări cu FMI și Banca Mondială, cea din urmă oferindu-ne și suport prin acordarea unui împrumut, care urma să fie redirecționat la răscumpărarea datoriei”, susține Valentina Badrajan.

Mai întâi a fost identificat un intermediar, acesta fiind o subdiviziune din cadrul băncii Credite Agricole din Franța, care trebuia „să cumpere obligațiunile”, evident că nu pe gratis (comisionul a fost de peste un milion de dolari), apoi s-a mers la Moscova.

Alexandr Muravschi spune că aici un rol important l-a jucat Anatolie Arapu, ministru al Finanțelor în Guvernul Sturza, care a reușit să negocieze un comision de 5 ori mai mic, decât pretindeau francezii.

„În capitala Federației Ruse însă au plecat trei doamne inteligente si fermecătoare, care au jucat un rol imens in negocieri și au fost eroinele acestei operațiuni”, adaugă Muravschi.

Este vorba de Valentina Badrajan, fostă vice-ministră a Finanțelor, Veronica Bacalu, vice-guvernatoare la Banca Națională (în prezent activează la FMI) și Mariana Durleșteanu, care era pe atunci șefa unui Departament la Ministerul Finanțelor.

Ex-premierul Ion Sturza povestea într-un interviu pentru Europa Liberă că cele trei doamne au mers la Moscova din numele băncii franceze, cei de la Gazprom crezând că sunt niște franțuzoaice.

„Iată noi, trei doamne care trebuiau să realizeze misiunea. Am avut doi însoțitori de la organele speciale, care ne-au asigurat protecția. Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Valeriu Bobuțac, a fost informat de guvern că avem o misiune specială, dar nu cunoștea scopul misiunii”, povestește Valentina Badrajan, în prezent directoare executivă a Fondului de Dezvoltare Durabilă Moldova.

La un pas de eșec

La Moscova au venit și reprezentanții băncii franceze care urmau să semneze tranzacția cu Gazprom și banca afiliată acestuia, căreia îi fuseseră transmise obligațiunile. În acest scop, francezii au închiriat un oficiu în capitala Rusiei, unde în așteptarea semnării tranzacției cu Gazprom, au stat și cele trei doamne, care imediat trebuiau să facă tranzacția cu francezii.

„Deci, ei trebuiau să se întâlnească cu cei de la Gazprom și într-o perioadă nu foarte lungă să rezolve problema. Urmau să vină acolo cu documentele, ca noi să continuăm mai departe tranzacția. Am stat însă 3 ore în plus. Nu puteam lua legătura cu nimeni, nimeni nu ne informa. O parte din reprezentanții băncii franceze erau cu noi, dar cei mai importanți cu care trebuia să facem tranzacția erau duși acolo, la Gazprom”, relatează Badrajan.

În final, bancherii francezi au revenit împreună cu un reprezentant de-al rușilor, la care francezii, când trebuiau să le transmită lor obligațiunile, au spus că vor ca emitentul acestor obligațiuni, adică Ministerul Finanțelor al Moldovei, să fie prezent și să recunoască aceste obligațiuni.

„Și atunci am intrat eu în acel birou, unde ei făceau deja tranzacția de transmitere fizică a obligațiunilor și trebuia să recunosc că acestea sunt obligațiuni ale Republicii Moldova. La un moment, am avut senzația că rușii simt că ceva nu e în regulă, pentru că au spus că vor să mai discute ceva. Au ieșit, au sunat nu știu unde, iar noi am rămas cu francezii. Aceștia ne zic: „Voi le veți număra sau le luați așa?” Eu le-am răspuns că am dori să le numărăm, dar francezii au spus: dacă vă apucați să le numărați, ei deodată vor înțelege că voi le răscumpărați și tranzacția poate să eșueze. Așa că am zis că vreau time out. Am ieșit și am discutat cu Veronica Bacalu să vedem ce facem, ne asumăm riscul și nu facem nimic. Am avut o propunere: ca din fiecare serie să scoatem o obligațiune să vedem, pentru că dacă lipsea o obligațiune însemna minus 70.000 de dolari. Adică noi am făcut un control selectiv”, își amintește Valentina Badrajan.

Mariana Durleșteanu spune că, la un moment, cineva din grupul de negociatori din Rusia a recunoscut-o.

Foto Publika TV: Mariana Durleșteanu, fostă ministră a Finanțelor în anii 2007-2009.

„M-au invitat într-o cameră separată... Ei s-au prins că facem tranzacția cu francezii și îmi cereau să semnez un document ce le-ar fi permis să reverseze tranzacția. Era un risc major, pentru că noi deja transferasem banii pe contul francezilor. Atunci, nu aveam telefon mobil. În acel moment, premierul Ion Sturza l-a sunat pe cineva dintre francezi care mi-a transmis telefonul, să vorbesc, el încurajându-mă. Așa că am refuzat să semnez un careva document. Este adevărat că și rușii erau presați și ei de timp, pentru a face tranzacția și de a obține banii, pentru că trebuiau să facă anumite plăți”, susține Mariana Durleșteanu.

La tăiat cupoane

Erau 2.000 de obligațiuni, a câte 70.000 de dolari valoarea nominală, care fusese păstrate la Gazprom și care necesitau a fi numărate și verificate, pentru că erau de diferite serii. După plecarea rușilor, cele trei doamne au rămas cu francezii ca să încheie tranzacția de preluare de la ei a obligațiunilor, respectiv să transfere banii, care veneau de la Banca Mondială.

Așa a început a doua parte a operațiunii, cea tehnică. Adică, obligațiunile urmau a fi verificate și tăiate, la fel și cupoanele atașate la ele.

„Dacă veneam la aeroport și treceam cu ele netăiate, rușii ne puneau iar să plătim. Decupate, ele nu-s valabile, dar dacă au cupon, ți le înaintează la plată, fiindcă la dânșii era scadența cine știe hăt și ele erau în vigoare. Și acolo, în biroul unde au avut loc negocierile, ne-au adus un aparat ca de la tipografie și pentru prima dată în viață am tăiat obligațiuni... Ne-am întors dimineață la orele 4, la ambasadă. Ambasadorul ne-a așteptat, pentru că noi am sunat să ne trimită o mașină. Eram obosite total...”, precizează ex-viceministra.

Potrivit Marianei Durleșteanu, la ambasada au dormit „cu hârtiile sub cap”, de teamă: liniștea a venit doar după ce au revenit în Republica Moldova, iar sacii cu obligațiunile tăiate au ajuns la Ministerul Finanțelor de la Chișinău.

Cei implicați în această operațiune spun că, fără suportul instituțiilor internaționale, aceasta nu reușea:

„Noi n-aveam bani. Trebuia să facem tranzacția. Prima, trebuia să treacă tranzacția între francezi și ruși, dar în același timp noi negociasem și cu Banca Mondială ca să ne dea bani. Ea a fost creditorul nostru! Am luat 35 milioane de dolari, pe care i-am plătit Gazprom-ului pentru obligațiunile de 140 milioane de dolari, plus dobânzi de întârziere. Erau aproape 162 de milioane de dolari”, adaugă Badrajan.

Altfel spus, datoria a fost răscumpărată la un preț de 4,5 ori mai mic. Pe scurt, această operațiune arată aproximativ astfel: în 1996, Republica Moldova a emis obligațiuni în valoare de 140 milioane de dolari la o dobândă de 7,5%, în contul datoriilor la gaze.

În 1999, ca urmare a neplăților, această datorie trecuse de 160 milioane de dolari. Gazprom a transmis drepturile de recuperare unei bănci, iar Guvernul Republicii Moldova prin intermediul unei bănci franceze a răscumpărat obligațiunile contra sumei de 35 milioane de dolari.

Eșecul tranzacției putea duce la defaultul țării

Menționăm aici că, la acel moment, această datorie era practic egală cu toate rezervele valutare al BNM.

Deși a fost una dintre cele mai spectaculoase operațiuni și încă multe elemente ale ei rămân confidențiale, participanții la ea nu au fost menționați în mod special pentru contribuția adusă. De altfel, dacă nu reușea operațiunea, apoi practic tot sistemul energetic al țării putea ajunge sub controlul rușilor, iar țara putea intra în default, adică în incapacitate de plată.

O hotărâre de Guvern din vara anului 1999 prevedea, între altele, că mijloacele obținute din privatizarea întreprinderilor sectorului electroenergetic să fie folosite la plata obligațiunilor de 140 milioane dolari.

Cei de la Gazprom, deși au aflat că în realitate autoritățile Republicii Moldova au răscumpărat obligațiunile, nu au arătat deschis că ar fi supărați de aceasta.

Este adevărat că nici Guvernul Sturza nu a rezistat mult, fiind demis la începutul lunii noiembrie 1999.

Datoriile față de Gazprom rămân o problemă majoră

Pe de altă parte, un studiu realizat de experții Tudor Şoitu și Sergiu Tofilat de la Watcdog constată, în baza actelor de verificare dintre Moldovagaz și Gazprom, că de fapt Republica Moldova (de pe malul drept al Nistrului) a achitat consumul de gaze din anii 1995-1996, iar obligațiile emise de Guvern ar fi fost utilizate de concernul rus la stingerea datoriilor regiunii separatiste.

Problemele legate de plata gazelor nu au fost eliminate și, în toamna anului 1999, au urmat noi negocieri dificile cu Gazprom privind restructurarea datoriilor pentru anul 1997 prin emiterea de cambii în valoare de 90 milioane de dolari.

Şi acestea vor fi răscumpărate peste câțiva ani, dar deja direct de la Gazprom, la un preț de 56 de cenți pentru un dolar. Și aici negocierile au durat câteva luni.

„Le-am răscumpărat, spunându-le celor de la Gazprom că, dacă nu acceptă, mergem la Clubul de la Paris și o să stea în rând cu restul creditorilor, pentru a obține o parte din banii pe care îi datoram”, afirmă Mariana Durleșteanu.

Clubul de la Paris este un grup informal de creditori oficiali, al cărui rol este de a găsi soluții coordonate și durabile la dificultățile de plată întâmpinate de țările debitoare.

Menționăm că chestiunea datoriilor la plata gazelor livrate de Gazprom așa și nu a fost soluționată nici până acum, și ea continuă să fie o problemă majoră pentru securitatea energetică a Republicii Moldova.

***
Acest articol poate fi republicat fără obligații financiare sau constrângeri legale, cu condiția citării sursei Mold-Street.com și indicării hyperlinkului activ la articol. 



Oportunitati