Economia Moldovei, mai rezistentă la șocuri externe, decât cea a Albaniei, Ucrainei, sau Belarus

shadow
Miercuri, 10.11.2021 08:04   1311
Economiile Elveției, Maltei și Japoniei sunt cele mai rezistente la șocurile externe, arată un studiu privind vulnerabilitatea și reziliența externă, realizat de agenția Scope Ratings din Berlin.

La polul opus se află Libanul, Zambia și Angola, economiile cărora sunt cele mai expuse la șocuri externe. Argentina și Turcia continuă, de asemenea, să se claseze printre primele 10 țări cele mai expuse unui risc extern, constată autorii studiului, care în acest an au inclus 95 de state, comparativ cu un eșantion de 63 în 2020.

În acest an, în studiu a fost inclusă și Republica Moldova, alături de alte state postsovietice.

Experții de la Scope Ratings au constatat că economia moldovenească este relativ slabă la șocuri externe și se clasează pe locul 64, imediat după România, Croația și Serbia.

Pe de altă parte, studiul relevă că economia Moldovei este totuși mai rezistentă la șocuri externe, decât cea a Albaniei, Ucrainei, Georgiei sau Belarusului.

„Criza Covid-19 a scos la iveală slăbiciunile externe subiacente ale economiilor în curs de dezvoltare și avansate, asociate cu șocuri severe ale cererii și ofertei, întreruperea lanțului de aprovizionare, precum și stresul general pe piețele obligațiunilor, valutare și de mărfuri, dezvăluind situații financiare latente și vulnerabilitățile sistemului și diferitele capacități ale guvernelor naționale și ale băncilor centrale de a face față unor astfel de condiții externe.

Advertisement

Deficiența creditelor suverane a atins un record anul trecut: Argentina a intrat în situație de neplată de două ori (ea fiind una dintre cele „3 riscante” țări expuse riscului din Scope conform raportului de anul trecut)”, susțin autorii studiului.

Potrivit loc, riscul apariției altor evenimente de tipul defaultului este mare, deoarece țările vulnerabile se confruntă cu dificultăți de rambursare a creditelor, iar multe economii se luptă să-și revină pe deplin după șocul Covid-19.

Un alt factor de risc este creșterea semnificativă a prețurilor la resursele energetice, care împreună cu blocajele din lanțul de aprovizionare stimulează și mai mult inflația, în timp ce băncile centrale caută să retragă stimulentele de urgență, pentru a tempera cererea și prețurile.

Clasamentul anual al vulnerabilității externe și al rezistenței alcătuit de Scope evaluează economiile în funcție de vulnerabilitățile subiacente la o potențială criză a balanței de plăți și gradul de rezistență al economiilor atunci când sunt expuse la o criză externă.



Oportunitati