Prețul gazelor de la 1 noiembrie: 450 de dolari pentru o mie de metri cubi

shadow
Sâmbătă, 30.10.2021 11:49   4702
Pentru luna noiembrie, prețul achitat de Republica Moldova pentru gaz va constitui circa 450 de dolari per mia de metri cubi, iar ulterior prețul ar urma să scadă în funcție de cotația prețului la gaze pe burse.

„În condițiile actuale vom avea un preț de două ori mai mic decât cel de piață și un preț mai mic decât am plătit în octombrie”, a anunțat pe 30 octombrie vicepremierul Andrei Spînu.

Spînu: Protocolul semnat nu include condiționalități politice

Vicepremierul a aunțat că, în ceea ce ține de preț, s-a acceptat formula de preț propusă de delegația moldovenească, care e bazată pe un anumit raport între prețurile la gaz și petrol pe piață.

„Dat fiind că e vorba de o relație comercială între Moldovagaz și Gazprom, doar dacă vor decide aceste companii va fi făcută publică această formulă, dar ce pot spune la moment este că, în baza prețurilor actuale pe piață, pentru luna noiembrie prețul va fi aproximativ în jurul cifrei de 450 de dolari per mia de metri cubi, iar ulterior prețul ar urma să scadă în funcție de cotația prețului la gaze pe burse”, a subliniat Spînu.

Oficialul a dat asigurări că protocolul semnat nu include condiționalități politice.

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele

fara inregistrare sau abonament





Teme: Energetica și industria   Prețuri și inflația  

Advertisement

Oportunitati