Principalele surse de creștere a încasărilor la bugetul public în prima jumătate a anului

shadow
Joi, 29.07.2021 08:28   818
În primele șase luni ale anului 2021 la bugetul public național au fost acumulate venituri (cu excluderea transferurilor și dobânzilor) în sumă de 34,93 miliarde lei, fiind în creștere cu 5,9 miliarde lei (+20,3%) față de perioada similară a anului trecut, anunță Ministerul Finanțelor.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, principala sursă de creștere a veniturilor bugetare în prima jumătate a acestui an au fost încasările din taxa pe valoare adăugată (TVA), care a fost cu 2,55 miliarde lei mai mare (11,34 miliarde lei) decât în aceeași perioadă din 2020.

Astfel, din TVA la import încasările au constituit 8,67 miliarde lei, cu 2,05 miliarde lei mai mult decât în primul semestru al 2020.

Cu peste jumătate de miliard de lei au crescut și veniturile din accizele aplicate la diverse tipuri de mărfuri, în special produse petroliere, țigări și automobile.

Totodată cu 524 milioane lei au crescut încasările din Impozit pe venitul persoanelor fizice și cu circa 390 milioane lei - cele din impozitul pe venitul persoanelor juridice.

Advertisement

În schimb au scăzut abrupt, de peste trei ori veniturile din dividende, până la doar 129 milioane lei. La fel, au scăzut cu aproape 25% și veniturile din impozitul funciar.

Cheltuielile BPN au constituit 38,38 miliarde lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 sunt mai mari cu 5,88 miliarde lei. Astfel, executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 3,45 miliarde lei.

Ministerul Finanțelor susține că a asigurat onorarea tuturor angajamentelor de plată pentru lunile ianuarie-iunie a anului 2021, toate plățile fiind finanțate integral.

Conform Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale, prioritare sunt onorarea obligațiunilor de deservire a datoriei de stat externă și internă, precum și achitarea salariilor, pensiilor și prestațiilor sociale.

De asemenea, Ministerul Finanțelor afirmă că nu există riscuri de neexecutare/stopare a cheltuielilor aprobate în buget, dat fiind faptul că bugetul dispune de resurse financiare suficiente și asigură în permanență un management prudent al lichidităților.



Oportunitati