Cine a fost cel mai important „sponsor” extern al bugetului de stat în prima jumătate a anului 2021

shadow
Marţi, 20.07.2021 10:20   743
În prima jumătate a anului 2021 Guvernul a primit din surse externe circa 751 milioane lei sub formă de împrumuturi/granturi pentru susținerea bugetului

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, valoarea asistenței externe pentru susținerea bugetului în semestrul I al anului 2021 a fost cu circa 200 milioane lei mai mare decât a planificat Guvernul.

Cel mai mare donator/creditor a fost Asociația Internațională de Dezvoltare (IDA) (în engleză The International Development Association), instituție-parte a Băncii Mondiale care ajută cele mai sărace țări ale lumii.

Datele Ministerului Finanțelor relevă că IDA a acordat în primele șase luni o asistență de circa 32,6 milioane de euro (peste 691 milioane lei), inclusiv 21,9 milioane euro pentru asistența în cadrul proiectului Răspuns de urgență la COVID-19, iar 10,14 milioane euro - pentru proiectul de Modernizare a administrării fiscale (TAMP).

Advertisement

În aceeași perioadă Banca Mondială a acordat o asistență sub formă de grant în valoare de circa 3,5 milioane dolari (60,6 milioane lei), în cadrul Proiectului Răspuns de urgență la COVID-19.

În schimb, Guvernul așa și nu a primit un grant de 25,1 milioane de dolari de la Comisia Europeană pentru reforma poliției.

De notat că asistența a fost alocată în special în lunile ianuarie-aprilie, iar în lunile mai-iunie nu au fost intrări de asistență externă pentru susținerea bugetului de stat.

Pentru anul 2021, Guvernul a planificat obținerea unei asistențe externe pentru susținerea bugetului de circa 6,38 miliarde de lei, din care 5,92 miliarde sunt împrumuturi, iar restul - grant.

Astfel, cea mai mare parte din asistența externă a fost planificată a fi obținută în a doua jumătate a anului.

Din documentele Ministerului Finanțelor rezultă că, în ultimele luni ale 2021, Guvernul ar urma să primească două tranșe a câte 92 milioane de dolari de la Fondul Monetar Internațional sau circa 3,35 miliarde de lei.

Alte 58,7 milioane de dolari sau 1,07 miliarde de lei ar urma să primim de la Comisia Europeană în cadrul asistenței macrofinanciare Omnibus, iar 50 milioane de dolari - de la BIRD.



Oportunitati