În cinci luni deficitul balanței comerciale a crescut de 1,6 ori și a trecut de 1,5 miliarde USD

shadow
Luni, 19.07.2021 12:43   924
În primele cinci luni ale acestui an, în comerțul exterior al Republicii Moldova se atestă o creștere semnificativă a decalajului dintre exporturi și importuri, arată datele Biroului Național de Statistică.

Astfel, în ianuarie-mai 2021 exporturile de mărfuri au însumat doar 1,1 miliarde de dolari, cu 12,7%, mai mult comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2020, apoi importurile de mărfuri s-au majorat cu 35,2% și au însumat circa 2,68 miliarde de dolari.

Deficit record

Decalajul considerabil dintre exporturile și importurile de mărfuri a determinat acumularea, în ianuarie-mai 2021, a unui deficit record al balanței comerciale în valoare de 1,57 miliarde de dolari sau cu 572,5 milioane dolari (de 1,6 ori) mai mult, comparativ cu cel înregistrat în aceeași perioadă din anul 2020.

Potrivit BNS, în ianuarie-mai 2021 balanța comercială cu țările Uniunii Europene (UE-27) s-a încheiat cu un deficit de 546,7 milioane dolari, cu țările CSI – 438,9 milioane dolari, iar cu restul lumii - 586,4 milioane dolari.

Advertisement

Cel mai mult a crescut deficitul comercial cu statele UE - de 1,8 ori.

Cel mai mare deficit este în comerțul cu China

Lider este China, în relația cu care s-a înregistrat un deficit comercial de circa 310 milioane dolari (importurile din China sunt de circa 59 de ori mai mari decât exporturile din Moldova), urmată de Rusia - cu 212,6 milioane dolari și Ucraina - cu aproape 204 milioane dolari.

Urmează la mare distanță Germania, cu care avem un deficit comercial de 112 milioane dolari, Italia - cu circa 101 milioane dolari și Turcia - cu 91 milioane dolari.

Potrivit BNS, gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, în ianuarie-mai 2021, a fost de 41,3%, în scădere cu 8,2 puncte procentuale, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020.

Cu țările Uniunii Europene (UE-27) gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, în ianuarie-mai 2021, a constituit 56,9%, diminuându-se cu 9,8 puncte procentuale, în raport cu perioada similară din anul 2020.

Cu țările CSI gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, în ianuarie-mai 2021, a marcat 28,3%, în descreștere cu 4,7 puncte procentuale față de aceeași perioadă din anul 2020.



Oportunitati