Când Moldova va putea exporta produse lactate în statele UE

shadow
Miercuri, 02.06.2021 11:31   1557
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a fost informată de către Comisia Europeană referitor la aprobarea deciziei privind posibilitatea exportului produselor lactate fabricate în Republica Moldova.

„În baza garanțiilor oferite de ANSA și în urma conlucrării eficiente cu serviciile competente ale Comisiei Europene, Uniunea Europeană a decis să includă Republica Moldova în Colonița C a Anexei nr.I a Regulamentului 605/2010 care se referă la cerințele sanitar-veterinare pentru domeniul sănătății animalelor și pentru certificare la importul produselor lactate în UE”, susține Vladislav Cotici, Director General al ANSA.

Lista exportatorilor va fi aprobată de Comisia Europeană

Potrivit ANSA, recent planul național de monitorizare a reziduurilor pentru laptele de bovină a Republicii Moldova a fost aprobat de către Comisia Europeană cu modificarea anexei Deciziei Comiei Europene 163/2011. Astfel, Republica Moldova dispune de un plan național de monitorizare a reziduurilor pentru lapte, obiectiv care necesită a fi îndeplinit în cazul exportului/tranzitului produselor lactate.

Advertisement

„Reieșind din condițiile situației pandemice, Comisia Europeană va aplica principiul de prelistare a unităților pentru exportul produselor lactate moldovenești, la propunerea ANSA și în baza garanțiilor oferite de către aceasta.

După finalizarea procedurii de listare a unităților și aprobarea listei unităților de către Comisia Europeană și publicarea acesteia pe situl DG SANTE, exporturile vor putea fi efectuate”, a mai declarat Vladislav Cotici.

Menționăm că despre posibilitatea exportului produselor lactate din Moldova în statele UE se vorbește de mai mulți ani. 

Importurile de produse lactate depășesc deja de 10 ori exporturile

Pe de altă parte, importurile de produse lactate în Republica Moldova depășesc deja de 10 ori exporturile, arată Studiul de piață al potențialului de dezvoltare a produselor lactate din Republica Moldova.

Potrivit acestui studiu, Republica Moldova a exportat în 2019 produse lactate în valoare de 5,8 milioane dolari, în timp ce importurile au fost de 10 ori mai mari.

De vină este faptul că producția locală de lapte a scăzut de două ori și ceva în ultimii 20 de ani, iar numărul vacilor a scăzut de 4 ori. În consecință, laptele autohton este substituit cu cel din import.

Potrivit autorilor studiului, importurile de lactate pot fi substituite de producția locală, în special în gospodăriile agricole.

Pentru aceasta, însă, s-a estimat un necesar de investiții de circa 13 miliarde de lei, în tot lanțul valoric din domeniu, cu majorarea șeptelului de vite în gospodăriile agricole de la 4.000 de capete la circa 63.000.



Oportunitati