Unde-i miliardul? Cea mai mică sumă încasată de Banca de Economii, Banca Socială și Unibank

shadow
Sâmbătă, 22.05.2021 09:24   1413
Banca de Economii, Banca Socială și Unibank au încasat în primul trimestru al acestui an doar 19,7 milioane lei, de aproape două ori mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut și de aproape 27 ori mai puțin decât acum doi ani.

Datele Băncii Naționale arată că aceasta este cea mai mică sumă încasată de Banca de Economii, Banca Socială și Unibank din ultimii cinci ani.

Potrivit datelor din data retragerii licențelor (16.10.2015) și până pe 31 martie 2021, cele trei bănci, ce au făcut parte din holdingul lui Ilan Șor și au fost implicate în frauda bancară, au încasat în total 2,62 miliarde de lei.

„Atât mijloacele disponibile în conturile celor trei bănci, la data retragerii licențelor, cât și mijloacele încasate ulterior de lichidatori sunt utilizate pentru cheltuielile aferente procesului de lichidare, precum și pentru onorarea creanțelor aferente creditului de urgență”, precizează Banca Națională.

Deși suma pare impresionată, băncile mai au de returnat uriașa sumă de 11,5 miliarde lei, din care circa 7,6 miliarde de lei revin Băncii de Economii, iar restul - celorlate două bănci.

Advertisement

Totodată, la finele trimestrului I 2021, în dosarul furtului miliardului, în gestiunea organelor de anchetă penală se mai aflau 53 de dosare penale, iar suma prejudiciului calculată de procurori era de peste 50 miliarde lei.

Potrivit BNM, totalul dosarelor penale și valoarea totală a acestora nu pot fi utilizate, având în vedere că sunt raportate de fiecare bancă separat, fără a lua în considerare că pot face obiectul aceleiași investigații.

Amintim că, în perioada noiembrie 2014 – octombrie 2015, Banca Națională a Moldovei a acordat celor trei bănci credite de urgență asigurate cu garanții de stat, în sumă totală de peste 14,12 miliarde de lei, după cum urmează: Banca de Economii – 9,27 miliarde de lei, Banca Socială – 2,7 miliarde de lei și Unibank - 2,15 miliarde de lei.

Legea transformării în datorie publică a banilor furați din băncile fraudate a fost adoptată în octombrie 2016, cu ocolirea dezbaterilor parlamentare, prin asumarea răspunderii de către Guvernul Filip. A fost una dintre precondițiile FMI în contextul noului acord de creditare a Moldovei.

Guvernul se obligase atunci să restituție din buget, timp de 25 de ani, adică până în 2041, la o dobândă de 5 la sută, datoria de peste 13 miliarde de lei, formată ca urmare garanțiilor emise în secret de guvernele Leancă și Gaburici, pentru a acoperi gaura din sistemul bancar.



Oportunitati